
Nu suntem o afacere, dar e necesar să ne gestionăm ca și cum am fi una, cu accent pe oameni. Asociația Învățăm Viața ajută copiii prin ghidarea mamelor lor- le orientează să afle ce resurse și puteri au, când se află în situații dificile de sănătate și viață.
Cancer sau o altă afecțiune ce secătuiește, mamă singură sau supraîncarcată în cuplu, în capcana sărăciei sau a neputinței, pot fi ușurate și ameliorate, pentru fiecare suflet in parte.
Pentru aceasta oferim consiliere personalizată și programe de cunoaștere și dezvoltare personală holistică, interdisciplinară, care să contribuie la ameliorarea stărilor de sănătate și
a situației socio- economice,
de a fi apte pentru educarea funcțională și sustenabilă a copiilor pe care ele îi cresc și a susține bunicii familiei.
De asemenea căutăm soluții pentru integrarea acestora în comunitate.
Misiunea asociației este de a crește calitatea vieții copiilor și mamelor prin îndrumare și suport.
Povestește-ne cum ai luat decizia de a începe această afacere. A fost un plan bine conturat sau o reacție la o oportunitate?
Pentru că am făcut mult voluntariat unu la unu, am văzut câte femei sunt epuizate. Căutând o soluție, m- am gândit că e necesar să fim mai mulți și să putem sprijini mai multe mame ce sunt în risc de a-și pierde viața.Ce rol a jucat educația – formală sau informală – în pregătirea ta pentru a conduce o afacere?
Am început cu educație informală printr- o imersiune direct în miezul antreprenoriatului acum 30 de ani, învățând din mers lucrurile care erau necesare atunci-mare diferență de mindset, la vremea aceea.Apoi, treptat, am constatat că e nevoie de educație intenționată.
Mai ales în domeniul 'ongistic'- o adevărată industrie dar unde prețul vieții oamenilor este prioritar.
Inovezi prin idei ieșite din tipare? Ce exemple de astfel de abordări ai întâlnit sau folosit în activitatea ta?
Și inovez și intuiesc înainte de a ști că o cale deja exista, uneori o accesez natural.Iar inovația la care mă gândesc acum și de la care a pornit totul este metoda de ameliorare a sănătății prin împrietenirea minții cu inima.
Cum ai reușit să-ți menții (sau să crești) productivitatea în perioada aceasta? Ai apelat la metode specifice sau tehnici noi?
Am reușit chiar să mi cresc productivitatea în perioada aceasta, conectându mă permanent cu DE CE-ul aceste activități care nu este nici simplă și nici ușoară.Am reușit să mă concentrez mai bine, astfel încât am finalizat și cartea 'Timpul păcii sufletești' și am câștigat un concurs de proiecte pentru subvenția unei întreprinderi sociale: 'Aș Învia'- o clinică de terapii interdisciplinare.
Cum preferi să abordezi munca: prin productivitate maximă sau prin metode de lucru inteligente (de tip SMART/SMARTER)? Ai propriul tău stil?
Munca este despre energie. Bine focalizată și focusată. Prin acel DE DE mereu prezent. Prin disciplina de a aduce toate inteligențele împreună alături de cea cognitivă și a le da libertatea să co-creeze.Fără programe impuse ci doar fin adaptate.
Care sunt obiectivele tale pe termen mediu și lung? Ce urmează pentru tine și afacerea ta?
Pe termen mediu e necesar să iau decizia de a semna sau nu, contractul de implementare a planului pentru întreprinderea socială.Iar în caz că decizia va fi de a-mi asuma această responsabilitate, voi pune în faptă pe termen lung pe care le am cuprins în planul de afaceri cu care am câștigat concursul.