Sunt Alexandra Jigailov, expert contabil, consultant fiscal și antreprenor. Povestea mea cu contabilitatea a început de mică, cu o pasiune pentru ordine și organizare, care s-a transformat treptat într-o carieră de peste 10 ani.

💫 Încă din copilărie am avut o mică obsesie pentru ordine și organizare. Îmi aranjam jucăriile pe categorii, îmi organizam rechizitele după culori, dar, cel mai mult, mă fascina să merg cu mama la serviciu. Ea lucra la bancă și la tribunal în Botoșani, făcând curățenie, iar eu mă distram organizând hârtii și dosare. Partea de ordine și rigoare clar o am de la mama.

💫 Aș vrea să îți spun că a fost dragoste la prima vedere cu contabilitatea, dar adevărul e că nu a fost chiar așa. După absolvirea Liceului Economic și ulterior a studiilor universitare și postuniversitare de contabilitate, mă întrebam dacă asta e cu adevărat pentru mine. Așa că am testat alte opțiuni, până când mi-am dat seama că, de fapt, ordinea și claritatea pe care le căutam tot timpul se regăseau cel mai bine în contabilitate. A fost acel moment „Aha!”, când tot ce studiasem a început să capete sens.

💫 Am început de la zero, într-un departament de contabilitate, și m-am trezit complet captivă de lumea numerelor, actelor și termenelor limită. Oamenii cu care lucram m-au inspirat, iar cu fiecare zi învățam să fac lucrurile mai bine, mai simplu și, cel mai important, să ajut afacerile să își gestioneze finanțele fără bătăi de cap.

💫 De ce să lucrezi cu mine? Pentru că nu sunt doar contabilul tău – sunt partenerul tău de drum lung. Sunt aici să te ghidez, să îți aduc claritate acolo unde cifrele par încurcate și să mă asigur că ai un sistem bine pus la punct.

💫 Am fondat acest business în 2023 pentru că îmi doresc să ofer antreprenorilor ca tine un partener de încredere, care să aducă claritate și sprijin în gestionarea afacerii. Cu mine, contabilitatea devine un aliat – simplu, eficient și adaptat nevoilor tale.

💫 Așa că, dacă vrei să ai parte de o colaborare în care profesionalismul se îmbină cu empatia și sprijinul real, sunt aici. Împreună, putem face contabilitatea să fie nu doar o necesitate, ci un instrument esențial pentru succesul afacerii tale.

Misiunea mea este sa îi ajut pe antreprenori să găsească ordine și claritate în cifrele lor, prin servicii contabile complete și o relație în care încrederea și transparența nu sunt simple valori, ci modul meu natural de lucru.

Fondată în 2023, sediul în Floreşti, Cluj

Creștere organică: de la 10 clienți în 2023 la 50+ în prezent

Q Ce face un contabil?

Studiază și e conectat constant la tot ce se schimbă.

Se actualizează constant la legislație.

Își asumă responsabilitatea fiscală.

Decizii gândite care te pot scuti de amenzi sau probleme.

Q Ce nu face un contabil?

Nu dă simple click-uri, ci înțelege contextul afacerii tale, analizează și îți explică riscuri.

Nu e responsabil de toate autorizațiile firmei tale.

Nu ia decizii de management - îți oferă datele.

Nu recomandă practici care încalcă legea.

Nu poate garanta profitul.

Q Ce fac după ce înființez firma?

În primele 30 de zile de la înființare, firma are mai multe obligații de îndeplinit, printre cele mai importante îți recomand următoarele:

1. Verificarea vectorului fiscal – verifică ce sistem de impozitare ai ales și dacă ai de îndeplinit anumite condiții, precum acela de a avea un angajat dacă ai optat pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

2. Deschide cont bancar.

3. Achiziționează registru unic de control.

4. Verifică dacă ai nevoie de autorizații suplimentare pentru activitatea ta.

Vreau să ai în vedere că o firmă este considerată activă încă din momentul înființării sale, indiferent dacă există sau nu facturi, profit sau nu. Există obligația de a depune declarații chiar și pe 0. Îți recomand să iei legătura cu un contabil pentru a-ți clarifica aceste lucruri.

Q Cum scot bani din firma?

Banii firmei sunt ai firmei. Încasările pe care le are firma sunt ale firmei, iar tu ca asociat vei beneficia de ei prin ridicarea de dividende trimestrial sau remunerat prin salariu aferent contractului de muncă/de mandat.

Rezultatul activității firmei este reprezentat de profitul firmei.

Asociatul/acționarul poate beneficia de acest profit prin distribuirea de dividende.

Pentru distribuirea de dividende trimestrial trebuie să parcurgeți următorii pași:

1.Verificați suma de distribuit, profitul realizat la finalul trimestrului.
Suma netă se calculează scăzând impozitul pe dividende de 8% din profit, iar din 2025 se aplică 10%.

2.​Întocmire HAGA
Întocmiți documentul „Hotărâre AGA distribuire dividende”

3.Depunere bilanț interimar în 30 de zile de la data AGA.

4.Plata impozitului pe dividende până la data de 25 luna următoare plății dividendelor.

Q Firma nu are cash, cum plătesc facturile?

Poți să finanțezi firma prin împrumuturi de la asociat, doar prin virament bancar și prin întocmirea unui contract de împrumut sau creditare firmă.

Sau, poți achita din banii tăi proprii și vei întocmi un decont de cheltuieli, aceste plăți vor fi înregistrate prin contul 542 și ulterior când firma va avea disponibil îți va achita contravaloarea decontului de cheltuieli.

Q Ce este codul de TVA intracomunitar?

Este folosit pentru derularea anumitor tranzacții intracomunitare de către cei neplătitori de TVA. Pentru plătitorii de TVA din România, cu regim normal, codul pe care îl au le dă dreptul să intre în tranzacții cu parteneri din UE. Acest lucru nu este valabil și pentru cei neplătitori de TVA.

Q Cum lucrăm?

Printr-un sistem complet online, astfel încât să ai control total asupra finanțelor tale, fără să pierzi timp prețios. Aplicația noastră integrată îți oferă:
*Aplicație online dedicată - acces ușor și rapid la toate documentele
*Gestionarea documentelor lunare
*Comunicare directă

Q Ce ofer alături de echipa Alconta?

*Servicii de contabilitate online, adaptate nevoilor afacerilor mici/mijlocii
*Consultanță privind organizarea departamentelor interne de contabilitate
*Servicii de resurse umane: gestionare dosare de personal și salarizare
*Consultanţă fiscală, asistenţă, resurse (ghiduri digitale)
*Conținut de educație: newsletter, noutăţi fiscale, social media pentru a aduce plus-valoare
*Accent pe educaţie, transparenţă, comunicare

Q De ce ai nevoie să înțelegi cifrele?

*Ca să faci diferența dintre Profit vs. Banii din cont
*Ca să nu aștepți să îți spună contabilul că merge bine afacerea
*Ca să iei decizii cu sens, nu pe instinct

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM
building Deții această afacere? Revendică Acum! Revendică Acum!
image