Sunt avocat din anul 2013. Am terminat facultatea de drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Am început să lucrez în domeniu încă din timpul facultății, din anul 2011.

Cred în perfecționarea continuă, îmi plac provocările și datorită dinamismului profesiei am avut ocazia să intru în contact cu situații din cele mai diverse. Ofer servicii juridice constând în contracte, înființări și modificări persoane juridice, consultanță în domeniul fiscal, dreptul muncii, drept penal, drept civil, reprezentare în relația cu instituțiile statului sau în instanțele de judecată.

Pornesc întotdeauna de la nevoile clientului și încerc să găsesc soluția ideală în fiecare situație: cea mai puțin costisitoare, însă varianta care pe termen lung va asigura stabilitate din toate punctele de vedere.

Obiectivul actual este crearea unei structuri de servicii complete adresate în primul rând persoanelor juridice. Astfel, în colaborare cu specialiști de încredere din diverse domenii de interes pentru companii, îmi doresc să asigur clienților un suport stabil care să vină în sprijinul afacerilor acestora.

Consider că în climatul economic, social și juridic actual orice afacere care își dorește succes pe termen lung are nevoie de un astfel de sprijin.

Mai multe despre mine

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori