
Sunt Mădălina Mărcuș și susțin copiii să își dezvolte curajul, să fie fericiți și încrezători, prin atelierele teatrale pe care le creez.
De mai bine de 10 ani promovez educația prin tehnici teatrale și cu mare iubire de copii, în prezent coordonez mai multe grupe de dezvoltare personală prin teatru și improvizație 🎭💛
Participând la atelierele mele, copiii își fac prieteni noi, se distrează și au parte de un mediu suportiv, plin de creativitate.
Cu ce mă ocup în prezent?
Ateliere Teatrale
*pentru copii (săptămânale)
*pentru copii și părinți (lunare)
*pentru mame (lunare)
Dacă îți face plăcere, am vrea să ne spui câteva cuvinte despre familia ta.
Sunt soție și mamă de doi copii, un băiat de 13 ani și o fată de 18 ani.În ce fel te-a susținut sau, dimpotrivă, nu te-a susținut familia în dezvoltarea afacerii și ce rol a avut ajutorul sau lipsa ajutorului lor în parcursul tău antreprenorial?
Am avut suportul familiei non stop, de la cel mai mic membru și până la cel mai mare. Din toate punctele de vedere. Copiii și soțul au fost implicați și m-au ajutat în fiecare acțiune pe care am întreprins-o pentru a-mi vedea visul împlinit. Și mă ajută în continuare.Dacă am putea povesti la o cafea despre afacerea ta, ce mi-ai spune prima dată?
Ți-as spune că Atelierele Teatrale reprezintă locul în care curajul devine spectacol și poveștile prin viață! Pornind de la experiența proprie, mă bucur că pot să ajut copiii, adolescenții și părinții în dezvoltarea și transformarea lor prin tehnici teatrale.Dacă ar fi să descrii afacerea ta prin valorile care o definesc, care ar fi acestea și cum sunt ele aliniate sau negociate cu cele ale partenerului de afaceri sau de viață?
EficiențăEntuziasm
Empatie
Echilibru
Povestește-ne o întâmplare amuzantă legată de familie și afacerea ta
Amuzant a fost când, în ziua cu spectacolele de teatru pe care le-am pregătit cu copiii, i-am implicat pe toți cei din familie. Am zis că dacă e teatru, teatru să fie la toată lumea 🙂 Fiecare a jucat câte un rol și un personaj, inclusiv mama mea care a fost “the lemonade girl” și-a jucat rolul perfect, s-a asigurat că toți invitații sunt hidratați și a primit chiar și aplauze la final 🙂Știm că viața de antreprenoare și cea de familie este plină de suișuri și coborâșuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Ce sfat să ofer unei tinere antreprenoare? I-aș spune ce îmi spun și mie constant. Și anume că “Rome wasn't built in a day”Cum spune și acest proverb, tânăra antreprenoare să aibă răbdare și să fie perseverentă. Să rămână dedicată, încrezătoare și conectată mereu la propriul vis.
