Îmi folosesc cu onestitate și creativitate abilitățile de ”Antrenor de viață” și mă bucur să fiu un ghid în Călătoria Descoperirii de Sine și a Valorizării Resurselor Interioare prin Sesiuni de Consiliere pentru Dezvoltare Personală.
Ca și trainer, am lansat Cursul ”Cum să schimbi critica interioară în Încredere în 4 săptămâni”, în care am îmbinat cunoștințe dobândite din Cursul de Practitioner Coach, din Cursul de NLP Practitioner și Cursul de Analiză Tranzacțională.
Prin Sesiuni de Echilibrare și Evoluție Personală folosind Reconnective Healingo se deschide o ușă prin care ne putem întoarce la deplinătatea a ceea ce suntem cu adevărat și putem experimenta adevăratul Progres al Vieții noastre. Astfel se restabilește Echilibrul la toate nivelurile ființei (Mental, Emoțional, Fizic, Spiritual) prin intermediul frecvențelor reconective.
Cine este omul din spatele afacerii? Cum ai pornit pe drumul antreprenoriatului și care a fost momentul în care ai spus: „Acum e timpul să construiesc ceva al meu”?
Sunt pasionată de a mă Cunoaște pe mine însămi și de a afla ce ajută o altă persoană să Fie, să Facă, să Aibă și să Devină ceea ce crede că i se potrivește, că Merită și în ce fel își arată Respectul de Sine, Iubirea de Sine și Încrederea că Reușește.De când mă știu am iubit cărțile, Îmi place să învăț, sunt curioasă să aflu lucruri noi și să împărtășesc din ceea ce știu că poate ajuta și pe altcineva în evoluția sa.
Timp de 19 ani am ajutat oamenii să-și prezinte cunoașterea în formă scrisă prin cărți.
Am transformat pasiunea de a citi despre dezvoltare personală în profesia de Consilier pentru Dezvoltare Personală. Acesta a fost doar începutul unei Călătorii de Evoluție prin cunoaștere și practică.
Cum îți găsești motivația atunci când simți că nu mai poți?
Am învățat să mă Respect pe mine.Cred că Merit să ofer ceva valoros și Merit să fiu atentă cu timpul meu și energia pe care o folosesc pentru a dărui din ceea ce știu că ajută la Schimbarea, la Transformarea și Evoluția pe termen lung.
Cum știi când este momentul să te reinventezi, nu doar să muncești mai mult?
Valorile care mă ghidează sunt Cunoașterea, Contribuția, Pasiunea, Bucuria.De asemenea, viziunea mea o lume în care fiecare om să-și atingă adevăratul potențial, să aleagă să devină ceea ce își dorește să fie. O lume în care împlinirea personală să fie accesibilă oricui.
Ce ai face diferit dacă ai începe afacerea de la zero astăzi?
După atâția ani de citit cărți de dezvoltare personală am înțeles că TOTUL ÎNCEPE CU MINE: ce gândesc despre mine, ce emoții am, cum mă văd pe mine, cum vorbesc despre mine, cum mă apreciezi, ce lucruri fac pentru mine, pentru bucurie mea, pentru liniștea mea.Am înțeles că dezvoltarea personală este despre drumul spre împlinirea MEA.
Am înțeles că dezvoltarea personală înseamnă să lucrez cu mine, să fiu bună și blândă cu mine și să-mi dau timp să cresc.
Am înțeles că dezvoltarea personală este despre curiozitate și deschidere spre nou.
Am înțeles că dezvoltarea personală este despre a găsi modalități de a folosi în viața de zi cu zi ceea ce citesc în cărți.
Am înțeles că dezvoltarea personală mă ajută să am rezultatele pe care mi le doresc.
Am înțeles că dezvoltarea personală mă ajută să MĂ ALEG PE MINE și SĂ MĂ PUN PE MINE PE PRIMUL LOC ÎN VIAŢA MEA.
Ce nu se vede din exterior în viața unei antreprenoare?
M-am convins că Pasiunea cu care fac lucrurile este minunată, însă nu este de ajuns.Eu antrenez Răbdarea, Perseverența, Consecvența, Flexibilitatea. Fiecare din acestea îmi aduce un plus de valoare pe drumul pe care am pornit.

