După 15 ani+ de muncă în mediul corporatist (banking, automotive, energy), în care am ocupat poziții de execuție și de conducere, cu peste 12.000 ore de training livrate și peste 600 ore coaching și consultanță, mi-am dorit să contribui, dintr-o altă poziție, la ceea ce înseamnă reala schimbare a perspectivei umane.
Acest deziderat nu se putea împlini din poziția de angajat, deși acest statut aducea multe avantaje. Am demisionat și am purces pe drumul antreprenoriatului.
Nu aș fi avut curajul de a o face dacă schimbarea nu s-ar fi produs deja în mine, cu ceva ani în urmă. Decizia finală a fost alegerea înscrierii în cea de-a două școală de coaching, Coach Masters Academy Singapore, un ecosistem complex de învățare, mentoring, creștere interioară, auto-reflecție, ”escavare” în profunzimile ființei.
Acela a fost momentul când am simțit că am căpătat maturitatea și experiența necesare începerii unui alt drum în viața mea, în care să pot fi de folos semenilor, cu adevărat, să fiu mult mai aproape de nevoile și dorințele lor. Da, o reală provocare, dar plină de satisfacții!
Coaching-ul mi-a schimbat viață. La propriu. Mi-a adus împliniri, atât pe plan personal, cât și profesional. M-a adus aproape de mine, de cine sunt, cu umbrele și luminile mele.
Mi-am înțeles toate mecanismele de compensare din ”adultețe”, derivate dintr-un moment tragic al copilăriei mele. Un singur moment, dar suficient de dur încât să producă dezastre ani la rând.
Acum, am învățat să mă bucur de viață, cu tot ceea ce aduce ea.
În prezent, sunt coach certificat ICF (PCC), conduc propria firma de coaching, training, consultanță – Xpress Coaching.
Programul meu, conceput după o metodologie golden-standard, dedicat profesioniștilor și antreprenorilor are, ca și structură:
🧿️ Identificarea blocajelor, a tiparelor sabotoare; creșterea conștientizării asupra utilității menținerii unor credințe, adresarea unor comportamente/acțiuni care să fie în acord cu CINE ești;
🧿️ Schimbarea/recadrarea perspectivei;
🧿️ Scalarea modalității de acțiune (acționezi din ceea ce ești/ceea ce vrei să devii -IDENTITATEA TA-).
Modalitățile prin care îți stau la dispoziție:
🎯 Sesiuni individuale de coaching;
🎯 Sesiuni de consultanță individuală și aplicare de tehnici personalizate din Mindfulness și EFT (tehnici de eliberare emoțională);
🎯 Pachete special concepute pentru echilibrarea minții și eliberarea de emoții captive;
🎯 Organizare cursuri de formare în coaching transformational, acreditate ICF, adaptate atât pentru cei care vor să devină coach-i profesioniști, cât și pentru antreprenorii care doresc îmbunătățirea comunicării și colaborării în cadrul echipelor, creșterea performanței organizaționale;
🎯 Design și livrare cursuri și workshop-uri personalizate în funcție de nevoile echipei tale, în care aduc strategii de succes din neurostiința și leadership;
🎯 Retreaturi de ”încărcare a bateriilor” – anul acesta voi organiza un retreat în Zanzibar.
În ce domeniu activezi și de cât timp?
Coaching, Consultanță, Training, Mindfulness&EFTSesiunile le-am livrat doar on-line, a lipsit contactul social.
Ai simțit în vreodată că trebuie să te reinventezi și de ce?
Am făcut-o înainte de pandemie 🙂Ai acceptat cu brațele deschise ideea de noi oportunități în afaceri și ai profitat la maxim de ele?
Da, în testele de identificare a valorilor, curajul și tendința nativă către noutate/risc ocupă locuri de top.Împărtășești din cunoștințele tale de viață și afaceri cu angajații, colaboratorii, clienții tăi dar și cu copii tăi? Cum faci asta?
Prin webinarii gratuite, articole scrise.Ce înseamnă „magie în antreprenoriat” și cum aplici magia în afacerea ta?
Mereu fac asta, ”magia” înseamnă, pentru mine, dedicare, pasiune pentru ceea ce fac, dar și strategie de business.În fond, despre asta e vorba în antreprenoriat.
Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o în ultima perioadă?
Lectura este una dintre pasiunile mele.Ador cartea (scrisă), m-a ajutat în multe momente grele.
- Metoda Ikigai
- Femeia interzisă vorbește-conversații cu Maria Magdalena
- Instrumentele titanilor
- Femei care aleargă cu lupii
- Atomic Habits
