Adaugă afacere Autentificare
  • Panou de control
  • Resurse Gratuite pentru Antreprenori
  • Proiecte
    • Eduprenoare
    • Târg de Primăvară 2025
    • Dă-ți timp! #aflacaestibine
  • Povești de Antreprenoare
    • Răspunde la interviu
  • Noutăți
    • Sfaturi pentru antreprenoare
  • Cursuri
  • Colaborări
    • Apariții în Media
    • Devino parteneră antreprenoare.ro
  • Publicitate pe antreprenoare.ro
  • Contact
image
  • Autentificare
  • Înregistrare

Parolă Uitată

You agree you accept our Terms & Conditions for posting this ad.

Anulează
contacts Autentificare
  • Adaugă afacere
  • Panou de control
  • Resurse Gratuite pentru Antreprenori
  • Proiecte
    • Eduprenoare
    • Târg de Primăvară 2025
    • Dă-ți timp! #aflacaestibine
  • Povești de Antreprenoare
    • Răspunde la interviu
  • Noutăți
    • Sfaturi pentru antreprenoare
  • Cursuri
  • Colaborări
    • Apariții în Media
    • Devino parteneră antreprenoare.ro
  • Publicitate pe antreprenoare.ro
  • Contact
image

Fericirea dincolo de afaceri

  • Prima Pagină
  • Maraton de 10 în #LunaRecrearii
  • Maraton de 10 în #LunaRecrearii
  • 24/08/2023

Explorarea complexă a fericirii ne conduce către multiple dimensiuni ale vieții, învățându-ne să prețuim aspectele simple și profunde care ne umplu sufletul de bucurie. Pentru fiecare antreprenoare, fericirea își conturează propriul înțeles și oferă perspective unice asupra cum să o atingem și să o împărtășim cu ceilalți.

Vom intra în universul gândurilor și trăirilor unor femei curajoase, antreprenoare deschise să-și împărtășească poveștile în #LunaRecreari în cadrul maratonului de 10 întrebări.

Ce te face fericită?

Ce înseamnă fericirea pentru tine? E prima ta datorie?

Ai ales calea antreprenoriatului pentru a fi fericită sau antreprenoriatul te-a ales pe tine?

Au fost întrebările adresate în ziua a 7 a maratonului.

Vom explora cum aceste femei definesc fericirea în contextul lor personal, cum o integrează în viețile lor agitate și cum antreprenoriatul a jucat un rol în căutarea și menținerea acestei stări de bine.

Aflăm despre secretele fericirii în antreprenoriat de la:
  • Cristina Ranoiu Bara
  • Cristina Likris
  • Alina Luminiţa Ciobanu
  • Amalia Magenta Cosmetic
  • Georgiana Ghiță
  • Andreea Mitoiu
  • Alina Leonte
  • Corina Ștefan
  • Veronica Costache
  • Brailovschi Ramona
  • Antonela Coroama
  • Oxana Ghenciu
  • Georgiana Neacșu
  • Felicia Verban -English Coach
  • Mirela Git 
  • Ame La Om
  • Alexandra Cepariu
  • Doina Hublea
  • Smaranda Ciurdarean
  • Roxana Blăgescu
  • Ilina Adriana Sirbu
  • Daniela Dorcea
  • Luiza Ștefan
  • Elena Marinescu
  • Florina Badea – Nutrition&Wellness Coach
  • Adriana Stoica
  • Dorela Iepan
Fericirea dincolo de afaceri

Cristina Ranoiu Bara

Fericirea pentru mine înseamnă sa fac ceea ce îmi place și sa traiesc conform valorilor mele personale

Cristina Likris

Fericirea mea vine din tot ce trăiesc: oamenii dragi pe care sunt norocoasă să îi am în viața mea, profesia care îmi aduce satisfacția faptului că ajut oamenii să se bucure de viață în timp ce fac ceea ce îmi place, liniștea și bucuria oferite de descoperirea sinelui.

Alina Luminiţa Ciobanu

Îmi place așa de mult când văd omul din fața mea că i se luminează fața, își schimbă postura, parcă se înalță, ochii încep să-i strălucească de bucuria că a aflat răspunsurile pe care nu le găsea singur…. toate astea îmi fac sufletul să cânte….

Da, acesta este un moment în care pot spune că sunt fericită.

Bucuria celuilalt declanșează bucuria în mine.

 Timpul, efortul, poate neliniștea de la început, uneori încrâncenarea și zbaterea de a găsi soluții…. toată această furtună se liniștește deodată și …. răsare soarele.

 Merită? DA, merită!

Amalia Magenta Cosmetic

Buna dimineața soare ☀️. Fericirea pentru mine? Mă simt fericită de cate ori reușesc să aduc un zambet pe chipul cuiva. Iubesc ceea ce fac în business și sunt fericită de fiecare dată când clienții sunt mulțumiți de serviciile pe care le ofer.
Fericirea pentru mine vine din lucruri simple, o rază de soare, parfumul unei flori, joaca cu un animal, micile realizări în business și în familie.

Georgiana Ghiță

Sunt multe lucruri mărunte care mă fac fericită: diminețile de vară, drumețiile montane, să petrec timp în natură, să iubesc, să fac sport, să dansez, să fiu în acord cu mine și cu ceea ce simt și vreau, să fac ceea ce îmi place, să mă simt liberă, să petrec timp cu cei dragi, să fiu bine eu cu mine😊

Andreea Mitoiu

Viața mă face fericită. Faptul că sunt mă face fericită. Sunt recunoscătoare în fiecare dimineață pentru tot și toate.
Sunt fericită când stau în natură, pe iarbă și privesc cerul plin cu nori pufoși. Sunt fericită când plouă, iubesc să privesc și să ascult ploaia, uneori să mă las udată de ea. Sunt fericită când aduc zâmbete pe față altor oameni. Sunt fericită când ajut pe cineva să găsească un răspuns sau o soluție. Sunt fericită când sunt înconjurată de oameni frumoși cu care împărtășesc aceleași crezuri și valori. Sunt fericită când alții sunt fericiți. Sunt fericită când mă descopăr pe mine și mă iubesc așa cum sunt.💜
În antreprenoriat sunt fericită când văd rezultatele clienților mei, când văd transformarea lor. Mă bucur nespus să văd cum contribui și eu la o lume mai frumoasă și mai armonioasă. Sunt fericită când sunt invitată să împărtășesc experiența mea cu alții, pentru că știu sigur că vor fi oameni care vor găsi ceva valoros în ceea ce spun, căci toți trăim la un moment dat anumite situații provocatoare. Sunt fericită când aduc valoare și acesta este apreciată și valorizată. Sunt fericită când fac ceea ce iubesc să fac. 😀💜
Și cum antreprenoriatul nu există fără bani, sunt fericită când am agenda plină cu clienți și evenimente plătite.⭐️

Alina Leonte

Ce mă face fericită? Eu mă fac fericită. Eu îmi creez motive de fericire sau din contră, de nefericire. Antreprenoriatul contribuie și el la fericirea mea dar vine ca și bonus. 😃. Și atunci când am aflat că misiunea mea pe acest Pământ este să fiu fericită a schimba toată percepția mea asupra lumii și am început să mă bucur de viață fără ace presiune constantă că eu nu știu care este misiunea mea și că trebuie să o găsesc cu orice preț.

Corina Ștefan

Timpul cu mine.

Veronica Costache

Fericirea înseamnă să fiu în armonie cu prezentul pe care-l trăiesc. Să fiu recunoscătoare pentru fiecare respirației pe care o conștientizez dimineața când deschid ochii. Să îmbrățișez cu zâmbetul fiecare experiența și să găsesc inspirație în mine și în cei din jurul meu. Este un stil de viața, mai degrabă, decât o datorie.
Când am conștientizat beneficiile unui stil de viață echilibrat și am pus în practică tehnicile fericirii, antreprenoriatul m-a ales pe mine. Pentru a inspira pe cei din jur să-și descopere și recunoască propria fericire. 🙏

Brailovschi Ramona

Pentru mine fericirea înseamnă liniștea și armonia de acasă 👨‍👩‍👧💚🏡
Dacă aici relațiile merg bine, ne înțelegem și reușim să ne menținem în echilibru totul în jurul meu înflorește. Armonia de acasă este sursa mea de fericire, energie și motivație 💚

Antonela Coroama

Bună întrebare, asta cu fericirea.
Depinde unde căutăm răspunsuri.
🌈În ce am învățat de la alții că înseamnă sau care sunt ‘dovezile’ acestei emoții (care este la fel de spontană și trecătoare, ca și furia)- comparând și ajustând, până ajungem să corespundem tiparului social.

 Și acesta este în directă legătură cu mediul/bula în care trăim: una e fericirea pentru cineva care se orientează după ‘deziderate’ sociale și alta e pentru altcineva, care are propriile valori (mai ales că lipsurile din care acestea se creează, sunt strict personale).

🌈Sau în amintirile proprii: când am simțit că ‘mi s-a umplut sufletul’…unde asta este esența iar manifestarea exterioară nu este scopul – aceasta poate fi disimulată uneori( deși nu ușor, pentru că e o emoție la fel de impetuoasă ca și furia).
😇Mai degrabă lucrul la o stare constantă de bucurie, mi se pare o datorie. Bucurie care nu e la fel de efemeră, ci e asigurată de viziunea și acceptarea completă a avantajelor și dezavantajelor fiecărei clipe de viață ( conform legii universale a polarității).

🤑Iar antreprenoriatul e o alegere pe care o fac in fiecare moment. Prin implicare. În domeniul pe care sufletul meu l-a ales. Nu am făcut asta după oportunitate sau după rentabilitate. Am făcut-o după nevoia mea. Interioară.

 După care reglez ce e de făcut în exterior.

Iar antreprenoriatul social e calea prin care le combin, astfel încât bucuria să fie ÎMpart-ășită. Cu alții. Dar pe fondul plinului meu.

 Nu încercând să umplu la mine , ca scop.

Iar pentru asta, plinul meu este deja. Iar ameliorarea sau rafinarea lui e datoria constantă . Ca să am din ce pune în lume. Și bucuria să fie constantă, chiar și când contextele nu par a fi așa. Dar pot deveni, prin pacea adusă de o imagine completă a puzzle-ului care sunt- ca orice om.

Oxana Ghenciu

Fericirea nu e nicidecum o obligație, e o stare de spirit pe care o poți avea sporadic (nu mereu) când lucrurile se leagă, prind contur, ai o reușită, viața e mulțumitoare, se întâmplă într-un ritm sustenabil și bun și îți vin mici surprize din partea destinului – oameni, întâmplări, ocazii, șanse, întâmplări minunate, unele se întâmplă singure, la altele pui tu umărul. Grija de sine cred că ar fi prima ”datorie”, să ai grijă de tine să-ți fie bine, să faci alegeri bune pentru tine, să nu te încarci, să nu te împovărezi, să îți lași loc de respirat, să te hrănești, pui la somn, antrenezi corpul, îngrijești pielea, părul, starea ta emoțională, starea psihică – să-ți iei pauze, să-ți planifici ziua, să îți oferi momente de socializare, conectare, să-ți celebrezi micile succese, să-ți oferi recompense, aprecieri, feedback de genul – te descurci minunat!

Georgiana Neacșu

Fericirea pentru mine este familia mea, soțul și fetița. Sunt fericită când miros o floare, când mănânc o prăjitură bună, savurez o înghețată. Micile bucurii îmi aduc fericire. Nu am ales calea antreprenoriatului pentru a fi fericită, însă o fac cu plăcere și pasiune.

Felicia Verban -English Coach


Fericirea pentru mine vine din recunoștință pentru tot ceea ce am trăit până acum și tot ceea ce am în acest moment; din conștientizarea faptului că nu îmi lipsește nimic🧡

Mirela Git 

Soarele, vara, bucuria oamenilor care-și descoperă scânteia și aleg s-o multiplice 😜🌞💖

Ame La Om

Eu mă bucur din orice și sunt fericită în general și important pentru mine este sănătatea mea și a oamenilor din jur inclusiv a naturii. Boala, decesul cuiva, ar fi cam singurele lucruri care mă întristează.

Alexandra Cepariu

Fericirea este alegerea mea. Am ales antreprenoriatul pentru a fi fericită și cred că am procedat bine așa. Pentru fiecare fericirea e diferită pentru că sursele acesteia sunt diferite. Pe mine să văd că ceea ce fac impactează pozitiv oamenii mă face fericită și de asemenea și lucrurile simple mă fac fericită (un matcha latte 😄).

Doina Hublea

Mă fac fericită: familia, cele 4 prietene din copilărie, mediul în care lucrez și oamenii pe care îi întâlnesc, să citesc, să învăț și să descopăr lucruri noi, să călătoresc, să-mi petrec vacanțele la mare, să admir picturi și alte opere de artă, să merg la teatru, la operă la spectacole de balet, să merg la concerte de pian, vioară sau alte spectacole cu muzică și dans. Acestea sunt o parte din ce mă face fericită. Antreprenoriatul mă face fericită pentru că iubesc să fiu în contact cu oamenii iar meseria mea de hipnoterapeut este despre a lucra cu oamenii și despre a le dori din inima să fie fericiți.

Smaranda Ciurdarean

Pentru mine fericirea înseamnă să fiu bine eu cu mine. Iar pentru asta am nevoie cel puțin de libertate și de acceptare.
Libertatea să spun NU atunci când vreau să spun nu, și să spun DA atunci când vreau să spun da. Libertatea de a fi cum vreau eu să fiu, atât timp cât nu încalc libertățile celorlalți.
Și acceptare a emoțiilor mele și ale celorlalți.
Astăzi da, prioritatea mea este să fiu bine eu cu mine, chiar dacă nu sunt tot timpul fericită după o definiție clasică, chiar dacă nu râd mereu, chiar dacă îmi este greu uneori.
Am ales să las în urmă o carieră bună și sigură în IT pentru a mă pune pe mine și sănătatea mea pe primul loc.
Am ales să pornesc pe drumul antreprenoriatului, fără un plan clar însă cu emoție și curaj, și lucrurile s-au clarificat, pas cu pas.

Roxana Blăgescu

Fiecare zi, așa cum este ea! Că pot fi eu, așa cum sunt! Apoi, ochii scânteietori ai clienților mei.

Ilina Adriana Sirbu

Ce te face fericită?

Mă fac fericită lucrurile mici, chiar și simplu fapt de a coborî să-mi iau cafeau sau să miros o floare. Mă face fericită să îmi strâng copilul în brațe. Mă face fericită să exist intre oameni.

Ce înseamnă fericirea pentru tine? E prima ta datorie?

Fericirea pentru mine acum înseamnă liniște, armonie. Și da, este o prima datorie însă fară a neglija pe cei de lângă mine.

Ai ales calea antreprenoriatului pentru a fi fericită sau antreprenoriatul te-a ales pe tine?

Inițial, în 2002, antreprenoriatul m-a ales pe mine, acum însă pot spune că eu l-am ales pe el. Interesant să faci paralelă cu trecutul, ceea ce ai fost și ceea ce ești acum.

Daniela Dorcea

Să lucrez în natură, dar nu agricultură, ci activitatea mea profesională. Am testat și în natură scriu de 4 ori mai repede un proiect pentru accesare de fonduri nerambursabile decât în oraș.

Luiza Ștefan

Viața mă face fericită. Oamenii, oportunitățile, uneori greutățile, căci îmi dau șansa să învăț, să evoluez.
Eu și antreprenoriatul ne-am ales reciproc. Situația de acum 9 ani a impus acest pas, apoi pașii s-au transformat în drum, și drumul a devenit casă.
Am ca intenție să ajut cel puțin un om pe zi, zi de zi, astfel viața mea are sigur reperul de fericire și bucurie. Uneori sunt cerebrală și contorizez ca și cum mi-ar cere sf. Petru lista cu cei pe care i-am înfericit 🙂
Alteori mi-e mai ușor să disting între datorie și nevoia de contribuție și „adevărata fericire” – adică așa o stare în care nu contează decât că sufletul meu e mai ușor pentru că am făcut un gest care pentru altcineva înseamnă mutarea unui munte, iar pentru mine a fost doar un click.

Elena Marinescu

Era o vreme când mă pricepeam sa răspund multe la întrebarea asta. Acum, recunosc, ma enervează🙈.

Florina Badea – Nutrition&Wellness Coach

Felul cum trăiesc, zi de zi, în adevărul meu. Ceea ce fac și contribuția mea în lume. Familia mea, prietenii, tot ce am creat. 🌈🌷

Adriana Stoica

O întrebare extrem de simplă pentru mine: zâmbetul oferit și primit, în special cel al fiicei mele 🤭

Dorela Iepan

Fericirea… căutată de toți și înțeleasă de puțini. Inițial am vrut să spun că mă face fericită relația pe care o am cu soțul meu. Apoi mi-am dat seama că fericirea vine din faptul că înțeleg de ce am parte de o astfel de relație.


De la bucuria simplă de a simți razele soarelui, până la satisfacția adusă de transformarea vieților oamenilor, răspunsurile antreprenoarelor conturează un tablou variat al ceea ce înseamnă fericirea pentru fiecare. Fericirea poate fi găsită în lucrurile mici, în conexiunile autentice cu ceilalți, în echilibrul interior și în contribuția adusă societății prin antreprenoriat.

Tu unde găsești fericirea?

Te-ar mai putea interesa

Ce reprezintă riscul pentru femeia antreprenor
Ce reprezintă riscul pentru femeia antreprenor
Fricile și antreprenoriatul
Fricile și antreprenoriatul
Anxietatea și antreprenoriatul feminin
Anxietatea și antreprenoriatul feminin
Cum gestionezi stresul într-o afacere
4
Navigarea prin burnout în antreprenoriat
5
Liberul arbitru în antreprenoriat: Cum îl abordează femeile antreprenor
Crezi în liberul arbitru?
De la Angajat la Antreprenor: redefinind sensul muncii în antreprenoriatul feminin
De la Angajat la Antreprenor: redefinind sensul muncii în antreprenoriatul feminin
Echilibrul femeii antreprenor: reinventare sau recreere în #LunaRecrearii
Te recreezi sau te reinventezi pentru succesul afacerii tale?
Distribuie

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Caută afaceri sau antreprenoare

Afaceri promovate

Promovată
Consultanță în afaceri

Marina Ionescu Training SRL

Promovată
Marketing
5.0

Adriana Handaric – Adressed Marketing

Promovată
Servicii Foto

Portretul Tău

Promovată
Web development

Touch Tech

Promovată
Servicii juridice

Cabinet Avocat Badiu Andra

Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanților nr. 25, ap. 33

Promovată
Cărți
5.0

Relația Perfectă

Grup Antreprenoare pe Facebook

She's Next
image
  • Adaugă afacere
  • Lunile Antreprenoare
  • Povești de Antreprenoare
  • Sfaturi pentru antreprenoare
  • Cursuri
  • Proiecte ale comunității Antreprenoare
  • Apariții în Media
  • Devino parteneră antreprenoare.ro
  • Publicitate pe antreprenoare.ro
  • Contact Antreprenoare
  • Eduprenoare – Hub de educație antreprenoarială
Vrei să afli noutățile noastre?

Termeni și condiții   Politica de cookies   Manager de cookies
Copyright © 2020 - 2025 Antreprenoare