Luminaria Handcrafted Home & Events este locul unde doi oameni pasionați de porțelanuri și arome vă leagă emoțiile trăite în cele mai frumoase momente ale vieții voastre de amintiri, parfumându-le delicios.
Eu sunt Anamaria și vreau să vă povestesc despre pasiunea mea și a soțului meu, o pasiune care ușor, ușor s-a transformat în business de familie.
Pasiunea pentru porțelanuri a crescut odată cu mine. Mă și revăd, copil fiind, în fața acelei vitrine mari, din sticlă, plină cu seturi de Cluj, Alba Iulia și Curtea de Argeș. Lumânările parfumate au venit pe parcurs, ca și ideea de a le turna în colecția de porțelanuri desperecheate, adunate de peste tot, din călătoriile noastre. Am turnat prima lumânare în bucătăria familiei, după ce mi-am adormit bebelușul. Și restul e magică poveste, luminată și parfumată!
Acum, în micul nostru Atelier, turnăm cu drag lumânări din ceară curată de soia, pe care o parfumăm singuri, cu parfumanți special creați pentru aceasta, le îmbogățim cu fitile din bumbac reciclat și le turnăm individual în recipiente din porțelan fin, vintage, create în cele mai cunoscute ateliere de producție europene: Villeroy&Boch, Haviland – Limoges, Seltmann, Rosenthal, Royal Albert, Balmoral Castle etc.
Recent, pe partea de Home, pe lângă lumânările noastre parfumate, ne-am extins paleta de produse cu difuzoare din ceramică și pastile de ceară parfumată, turnate după aceeași rețetă ca și lumânările. Tot recent, ne-am diversificat oferta, intrând astfel si pe piața de evenimente, cu invitații de nuntă și botez, mărturii elegante și diferite accesorii, cum sunt sigiliile, care vă pot transforma evenimentul într-o minunată poveste.
Prin serviciul “Parfumează-ți nunta!” – concept inovator și unic în țară, cu lumânările noastre parfumate, noi vă creăm amintirile senzoriale de la evenimentele voastre minunate, amintiri pe care le veți purta cu voi peste ani și ani, datorită memoriei olfactive.
Nu, nu suntem unici pe piață.
Atunci, ce ne face pe noi diferiți?
Suntem o afacere de familie care crește cu fiecare zi ce trece și în care punem mult suflet și pasiune. Fiecare produs și serviciu oferit este realizat cu multă grijă și atenție la detalii. Este esențial pentru noi ca produsul final să urmeze întocmai indicațiile de personalizare oferite de client. Lumânările noastre ambientale, melterele și diffuserele, invitațiile și mărturiile, sigiliile și cadourile noastre vă vor întregi cele mai frumoase vise.
Fiecare produs și serviciu care pleacă din mâinile noastre este special. Pentru că nici un obiect ce iese din atelierul nostru nu este la fel cu altul. Noi dăm unicitate și o valoare neprețuită fiecăruia.
Ne dorim să fim arhitecții olfactivi ai clipelor voastre magice de acasă și ale evenimentelor voastre speciale.
Ce obiective ai pentru acest an?
Anul acesta ne dorim să finalizăm cele 3 mari și importante colaborări pentru care încă suntem în discuții cu partenerii noștri, dead-line-ul fiind sfârșitul lunii august. De asemenea, până la începutul verii, vom reloca și redecora și reutila Atelierul, într-un spațiu nou care să ne reprezinte în totalitate. La sfârșitul verii, vom introduce încă un serviciu nou, care cu siguranță că va fi un succes, dar despre care nu ne dorim să dezvăluim prea multe detalii încă.Obiectivele pentru anul acesta sunt construite SMART sau SMARTER?
Din nevoia de a ne "reajusta" și de a ne conforma cu schimbările produse pe piață, obiectivele de anul acesta pentru desfășurarea activității afacerii noastre în mod optim sunt, cu siguranță, construite SMARTER.Care crezi că ar trebui să fie modificările pe care să le aducem în stabilirea obiectivelor de business pentru anul acesta?
Cu siguranță că ar trebui să ne construim obiectivele de business pe 2021 luând în calcul posibilitatea de “reajustare”. Astfel nu vom fi luați totalmente prin surprindere și ne vom putea adapta posibilelor situații neprevăzute.De asemenea, din experiența anului trecut, am constatat că este extrem de util să includem în crearea bugetului o secțiune care să constituie un “Fond de urgență”. Nu știu cât de corectă este exprimarea din punctul de vedere al unui specialist, care cu adevărat creează bugete și le administrează, însă nouă ne-a prins tare bine.
Cât de flexibilă și adaptabilă vrei să fii?
Suntem deschiși față de orice schimbare, atât timp cât aceasta nu presupune să ne pierdem identitatea business-ului nostru.De asemenea, suntem convinși că vom fi capabili să ne adaptăm cu succes oricărei situații și, desigur, să continuăm să facem ceea ce ne este foarte drag și în care punem mult suflet.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Ne dorim ca Luminaria Handcrafted Home & Events să depășească stadiul de mică afacere de familie și să se transforme în câțiva ani într-un business recunoscut pe piața autohtonă și, de ce nu, și la nivel internațional.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată
