Hi dezvoltare personală o văd ca pe o cale cu ajutorul căreia pot veni în sprijinul oamenilor și pot aduce, prin ceea ce fac, valoare acestei lumi.
Aceasta a fost concepută cu scopul de a simplifica lucrurile și de a aduce lucruri bune în viețile oamenilor.
Cine este omul din spatele afacerii? Cum ai pornit pe drumul antreprenoriatului și care a fost momentul în care ai spus: „Acum e timpul să construiesc ceva al meu”?
De profesie sunt inginer dar încă din facultate am început să devin interesată atât de dezvoltarea personală cât și de antreprenoriat. În momentul în care a trebuit să fac alegerea între inginerie și dezvoltare, nu am stat mult pe gânduri și am ales dezvoltarea personală. Era ceva în acest domeniu care mă atrăgea asemenea unui magnet.Cum îți găsești motivația atunci când simți că nu mai poți?
Cel mai mult s-a schimbat nivelul de responsabilitate pe care mi-l asum, acesta vizează acțiunile mele dar și modul în care gândesc.Care este cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în afacere și ce ai învățat din ea?
Îmi doresc ca prin munca mea să impactez, într-un mod pozitiv, viețile și mai multor oameni.Cum știi când este momentul să te reinventezi, nu doar să muncești mai mult?
Cele mai importante sunt integritatea și onestitatea.Ce ai face diferit dacă ai începe afacerea de la zero astăzi?
Lucrez în permanență cu mine folosind tehnicile din tolba mea de cunoștințe, urmez cursuri de perfecționare, citesc și mă străduiesc să ies cât de des posibil din zona mea de confort.Care este cea mai bună investiție pe care ai făcut-o în tine ca antreprenoare?
Da urmez cursuri atât online cât și off-line.Cum îți păstrezi echilibrul între afacere și viața personală?
Nu am simțit nevoia de a mă reinventez ci aceea ce a mă descoperi și mai multe pe mine.Ce nu se vede din exterior în viața unei antreprenoare?
Cel mai important este să cunoști de ce vrei să începi această călătorie.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată