Povestea noastră începe odată cu mirajul jocurilor și al jucăriilor care ne-a cuprins și pe noi atunci când în viața noastră a apărut cel mai tânăr și mai pus pe joacă membru al familiei. Posibilitățile pe care ni le oferea piața erau absolut copleșitoare: de la jucării foarte ieftine la jucării extrem de scumpe și sofisticate. Așa că ne-am pus pe tesat și cumpărat din dorința de a-i veni în ajutor prin oferirea celor mai plăcute mijloace cu ajutorul cărora să își dezvolte abilitățile specifice vârstei, în joacă! 

…Și am constatat că ne pricepem de minune și mai ales că ne place în mod deosebit! Așa că am pornit cu pași voioși în lumea minunată a jucăriilor!

Copilul din noi a fost vrăjit cu fiecare cutie deschisă, așa că denumirea de ”Vraja jucăriilor” a decurs firesc! Ne retrăim copilăria alături de puiul nostru, jucându-ne împreună și găsind cele mai noi și mai ingenioase jucării, învățând zi de zi lucruri fantastice!

Dorința noastră cea mai mare, a fost să aducem și în casele voastre jucării care merită cumpărate, jucării cu adevărat utile în procesul de dezvoltare al copiilor voștri. Optăm pentru cât mai multe materiale naturale, jucării robuste care nu pun în pericol copiii și care aduc un aport util în educația lor.

Motto-ul după care ne ghidăm și la care vă sfătuim să reflectați atunci când vine vorba de jucării este: Dă-i unui copil o jucărie aleasă de tine și îi satisfaci nevoia doar pentru o zi. Învață-l să-și aleagă singur jucăria azi și va face alegeri potrivite toată viața! (Adaptare dupa moto-ul lui Andrew Carnegie).

Mai multe despre mine

1 Recenzie pentru Vraja Jucăriilor

Oana Burza

1 Recenzii

O experiență peste așteptări. Voi cumpără în continuare de la Alexandra.

5.0/ 5

Mi-a răspuns cu promptitudine și seriozitate fiecărei întrebări și m-a surprins rapiditatea cu care am rezolvat problema cadoului inclusiv livrarea lui.

Această recenzie a fost …?

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM
  • Sâmbătă09:00 AM - 05:00 PM
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori