Sunt Anca Nemeș și te invit în minunata și colorata lume a mandalelor din puncte.

Sunt un artist autodidact care a descoperit universul mandalelor acum trei ani când eram în căutarea unui model colorat pe care să îl pictez pe măsuța mea de cafea făcută din paleți. Fără o experiență prealabilă în pictură, mi-a luat trei luni să termin acest proiect, dar pot spune cu siguranță că a fost o experiență uimitoare.

Așa am prins curaj să mai încerc să pictez și alte mandale, mai ales că mi-a plăcut foarte mult procesul: este relaxant și meditativ. Am început inițial cu niște cutii de bijuterii, după care am descoperit că îmi plac punctele mici și detaliile, iar în scurt timp am ajuns să creez cercei și pandantive, dar și obiecte decorative.

Toate mandalele pe care le pictez sunt originale și de obicei nu fac același model de două ori. Îmi place să creez modelele spontan, fără să plec cu un design în minte; cel mult îmi aleg o culoare predominantă, iar ideile îmi vin pe parcus ce mandala prinde formă.  Culorile le aleg de asemenea cu grijă așa încât, în combinație cu modelul creat, să obțîn un efect vizual puternic, menit să trezească emoții în sufletul privitorilor.

Toate piesele sunt realizate cu mare grijă și dragoste pentru a vă aduce calm, bucurie și liniște.

Comenzile personalizate sunt bine venite!

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori