Cred că ține de noi să avem viața pe care ne-o dorim. UP 2U așa a apărut ca denumire a firmei mele, chiar dacă nu se regăsește în alte concepte. Este baza de la care pornim cu toții, bază pe care eu ajut oamenii să o construiască. Ce ai nevoie ca să poți face ce vrei?
Claritate că obiectivele tale sunt potrivite, încredere în potențialul tău de a genera resurse sau de a crea strategii, curaj și disciplină să implementezi planurile pas cu pas, flexibilitate și creativitate să te poți adapta la orice apare.
Și? Așa-i că toate astea țin doar de tine? It’s up to you! 🙂
Cum te-au ajutat educația și experiențele acumulate să gândești diferit în afaceri și să aplici idei inovatoare sau abordări mai puțin convenționale în activitatea ta?
Pentru mine a fost chiar o perioadă de descoperire. Am pus câteva idei pe hârtie și mi-a fost foarte clar că pot măcar să ajut.Da, am urmat cursuri. Învățarea mi se pare fundamentală și nu aș putea să fac tot ce fac dacă nu aș fi măcar cu un pas înaintea celor pe care pot să îi ajut. Și da, am găsit între gândurile de pe hârtie o nișă în care nu mai activasem până atunci pe partea afacerii propriu-zise - freelancerii - cărora le-a folosit experiența mea de risc management, de leadership coaching și super-puterea mea de a zâmbi vieții și de a așeza fluxul vital și creator la baza a ce fac.
Ce strategii sau obiceiuri te-au ajutat să-ți menții ori chiar să-ți crești productivitatea în această perioadă? Ai descoperit metode sau tehnici noi care au făcut diferența?
Da. A fost nevoie să îmi găsesc repere noi de a face lucrurile. Cel mai greu era că nu puteam să ies din casă (noroc cu cățelul din dotare pe vremea aceea 🙂 ) și că eram trei persoane (da, știu că se poate și mai rău) cu trei activități diferite, fiecare cu propriile nevoi și reacții de frustrare la tot ce se petrecea.Cum îți organizezi stilul de lucru pentru a obține rezultate eficiente: pui accent pe productivitate maximă, pe metode de lucru inteligente precum SMART/SMARTER sau pe o combinație personală a celor două?
Dacă e SMART-ER e productiv. Cu cât fac lucrurile mai specifice, cu atât rezultatele sunt mai mari.Care sunt direcțiile și obiectivele pe care ți le-ai propus pentru următorii ani, atât la nivel personal, cât și pentru dezvoltarea afacerii tale?
Pe 3 iunie voi ține un curs pentru coachii, consilierii și terapeuții care vor să învețe să lucreze cu grupuri și să își eficientizeze procesele, să câștige și timp și bani. Cred că este singurul curs de acest gen de pe piața românească la ora actuală.Am în plan să îmi pun în ordine cele mai productive procese care am văzut că au adus schimbare sustenabilă oamenilor cu care am lucrat în acești 8 ani și simt că e momentul să agreg totul într-o metodă proprie de lucru.
Îmi doresc demult să fac o școală de coaching și e și ea pe big plan.
Și tocmai ce am descoperit un om minunat, cu care ideile ”neconvenționale” s-au împletit într-un mare fel, și punem la cale niște ateliere experiențiale numai bune pentru vara asta!





