Te ajut să îți crești veniturile prin accesarea de fonduri nerambursabile europene sau de la bugetul de stat ori din surse private.
Așadar,
- dacă ești antreprenor la început de drum și ai nevoie de o finanțare nerambursabilă pentru demararea afacerii;
- dacă ai deja o afacere, dar fondurile nerambursabile ți-ar folosi pentru dezvoltarea ei;
- dacă ai un ONG care ar deservi mai mulți beneficiari cu ajutorul unor fonduri nerambursabile;
te pot ajuta să găsești cea mai bună soluție.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Voi continua să ajut organizațiile pentru accesarea fondurilor nerambursabile atât timp cât se vor aloca, această direcție este clară pentru mine. Este o pasiune, pentru iubesc să ajut oamenii să își crească veniturile, întrucât am experimentat și experimentez beneficiile unei astfel de stări de fapt.În paralel, de-abia aștept să experimentez implementarea de proiecte cu finanțări nerambursabile pentru propria mea firmă (posibil, pe viitor, și alte firme sau alte tipuri de organizații, în funcție de condițiile de accesare). Am implementat proiecte câștigate și până acum, dar pentru angajator. Acum am trecut într-o altă etapă.
Primul proiect scris și câștigat începe la 1 aprilie 2022 și se adresează unui grup de 14 femei din mediul rural și regiunea Muscel, județul Argeș, care vor fi sprijinite pentru demararea de afaceri pe baza resurselor locale.
Anul acesta vizez alte 2 finanțări, despre care voi vorbi doar după ce vor fi selectate pentru finanțare.




