“Chiar sunt cadoul perfect! Educaţie financiară pentru copii şi multe informaţii de cultură generală toate povestite în viziunea unui puști extrem de inteligent şi talentat, cu întâmplări haioase şi interesante care te fac să nu laşi cele două volume din mână până nu le citeşti din scoarță în scoarță!” Iris P.
Cartea Mere verzi si rosii, disponibilă şi în lb. engleză, povesteşte intâmplările prin care trece personajul principal Ral, un băiat inteligent şi foarte interesat să înveţe tot ce este necesar pentru a deveni afacerist. Are ca subiect comerţul în general şi porneşte de la o idee de afacere, explică etapele necesare implementării ei, iar la final “măsoară” profitul obţinut. Se adresează copiilor cu vârsta 9-12 ani.
Fiecare zi aduce noi argumente care să susţină importanţa mediului economic, de afaceri şi de marketing în supravieţuirea noastră, în aceeaşi măsură în care era natura pentru antici. Sunt hăţişuri, sunt reguli şi legi pe care este bine să le cunoaştem şi să le înţelegem sensul şi consecinţele, deoarece le trăim zi-de-zi şi nu avem o altă opţiune.
Ca orice carte educativă pentru copii, care îşi doreşte să fie citită de la început până la sfărşit, lectura trebuia îmbracată în umor şi redactată în cuvinte pe înţelesul cititorilor. Şi cum s-ar putea face mai bine acest lucru decât să inviţi un copil să devină naratorul care îşi povesteşte întâmplările, gândurile, visele.
“Baiatul meu de 10 ani a fost foarte incantat de ea si o recomanda si prietenilor lui. Cartea explica termenii importanti ai economiei intr-un fel ce capteaza atentia copilului. Recomand!” Alina P
