La fiecare început de an, te-ai obișnuit deja să îți faci rezoluţii și planuri, să îți formulezi dorinţe referitoare la ceea ce vrei să realizezi.
Te-ai simțit plin(ă) de energie şi entuziasm faţă de ceea ce urmează să obții…
Așa ai făcut și anul trecut, și în anii anteriori… Te-ai gândit ce ai vrea să se întâmple, ți-ai stabilit intenții, ți-ai pus termene, ți-ai făcut vise mărețe în care chiar ai crezut….
Doar că, toate aceste „rezoluţii” ți-au devenit din ce în ce mai greu de conturat, ți s-au părut prea îndrăznețe sau prea greu de realizat…
Și atunci le-ai abandonat, spunându-ți că le vei face „mai târziu” sau „în anul ce vine”. Asta nu a făcut decât să aduni încă și mai multe frustrări.
80% din rezoluțiile pe care oamenii și le fac la început de an sunt abandonate până la jumătatea lunii februarie
Aceasta este o statistică dură. Însă a venit vremea să faci lucrurile diferit de această dată.
– Simți că nu ai destul curaj să-ți îndeplinești visurile?…
– Sau ai senzaţia că dorinţele tale sunt prea îndrăznețe, îndepărtate şi „nerealiste”?…
– Ţi-ai tot făcut liste de rezoluţii pe care le-ai uitat la scurt timp după aceea, fără a îndeplini ce ţi-ai propus iniţial?…
– Nu ştii cum de “unora le ies lucrurile aşa ușor”, iar ţie îţi este aşa de greu?…
– Vrei să îți găsești resurse pentru a te putea bucura de viața ta?…
– Simți că ai nevoie de sprijin pentru ca să te simți împlinit(ă) în relațiile tale?…
– Vrei să ai echilibru și armonie între viața personală și provocările profesionale?…
– Crezi că meriți ca după ani de efort și căutări să trăiești viața pe care ți-o dorești?…
„Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”
Paulo Coelho
Este foarte greu și dureros să vezi cum ți se spulberă în neant planurile și aspirații care îți fac sufletul să vibreze. Și asta s-a întâmplat pentru că ți-au lipsit încrederea, curajul, determinarea, cunoașterea sau susținerea de a le transforma în realitate…
Eșecurile și renunțările repetate nu au făcut decât să te descurajeze încă și mai mult să îți urmezi visul și să vezi cu ochii tăi cum prinde viață prin acțiunile tale și „conspirația” Universului.
Acum ai ocazia să:
– Înțelegi ce te-a împiedicat să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus până acum
– Îți stabilești intenții clare pentru 2023 și perioada următoare, țeluri care să te reprezinte în totalitate
– Elimini confuziile și ezitările care te-au făcut să pierzi atât de mult timp până acum
– Îți recâștigi încrederea în sine și să ai certitudinea că poți să reușești
– Acționezi cu determinare și curaj pentru a realiza ceea ce îți dorești cu adevărat
– Îți găsești resursele necesare pentru a depăși orice piedici în plan personal, profesional sau relațional
– Îți transformi modul de gândire și dobândești noi modalități de a acționa cu succes
– Îți folosești puterea interioară pentru a te bucura pe deplin de viața ta în 2023 și în toți anii ce vor urma
Întrerupe şirul lamentărilor, scuzelor şi amânărilor pe care le-ai folosit până acum şi care te-au împiedicat să ajungi acolo unde ţi-ai dorit.
Nu rata ocazia de a face lucrurile diferit de acum înainte!
Alege acum:
New Year, New You! – program de coaching generativ 1 la 1
Durata programului: 12 sesiuni individuale, (60 min./per sesiune), în intervalul ianuarie-iunie 2023
Locaţia: față-în-față (dacă ești în București) sau ONLINE (Zoom)
Cadrul este unul foarte plăcut şi destins, perfect pentru ca tu să explorezi, să înveţi, să comunici liber, să te laşi surprins(ă) de ce descoperi, să fii deschis(ă) şi să lași experienţa unui asemenea program transformațional să îţi îmbogăţească viaţa pentru mult timp de acum înainte
Facilitator:
NLP Coach Alina Mărgineanu – Ghidul Tău către Puterea Interioară – este Coach cu formare Noble Manhattan Coaching Ltd. (UK), NLP Coach cu certificare IANLP, ARONLP şi EANLP, IAGC Practitioner of Generative Change (Generative Coaching), trainer & coach certificat ANC, membră a Asociaţiei pentru Coaching Profesionist din România ARC-Pro din anul 2012 și membră în Colegiul Director ARC-Pro 2019-2020.
Investiția ta: 4455 RON* (-25% reducere de la 5940 RON)
Include:
– 12 sesiuni individuale de coaching generativ 1 la 1
– Materialele de lucru
– Follow-up personalizat pe email între sesiuni
– Acces VIP la resursele Joy4Success
+ Cadou SURPRIZĂ
Produsele și serviciile prezentate în cadrul acestui targ online sunt oferite și administrate exclusiv de către expozanții noștri. Ne străduim să asigurăm exactitatea și actualitatea informațiilor furnizate, însă nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele erori sau omisiuni în descrierea produselor și serviciilor expuse.
Te rugăm să reții că prețurile, disponibilitatea și caracteristicile produselor și serviciilor pot fi supuse unor modificări fără notificare prealabilă din partea expozanților. Înainte de a face o achiziție, îți recomandăm să verifici cu atenție detaliile oferite de către expozant și să te asiguri că sunt conforme cu așteptările tale.
Orice tranzacție efectuată în cadrul acestui târg online este exclusiv între tine și expozant. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru calitatea, livrarea sau orice alt aspect legat de produsele și serviciile achiziționate.
Prin utilizarea acestui site și efectuarea unei comenzi, îți exprimi acordul cu termenii și condițiile stabilite de către fiecare expozant în parte. Îți recomandăm să consulți politica de confidențialitate și termenii și condițiile de utilizare ale site-ului expozantului înainte de a finaliza o tranzacție.
Îți mulțumim pentru înțelegere și îți dorim o experiență plăcută în cadrul targului nostru online.