MaNoKa Arts&Crafts s-a născut dintr-un hobby. Este un mic magazin-atelier în Oradea, care s-a deschis în 2021 Iunie.
În urmă cu câțiva ani (mai precis în 2016) am făcut cunoștință cu vopselele ecologice Annie Sloan Chalk Paint. Era iubire la prima încercare. 🙂 La început am vopsit și creat cu ele doar mici decoruri, cutiuțe, decorațiuni de perete.
Familia și prietenii m-au susținut de la început, iar în Octombrie 2017 am participat la primul meu târg, iar după succesul și feedback-ul pozitiv al acestui eveniment am înființat pagina mea Facebook. Pasul următor a fost că am început să folosesc aceste vopsele pe suprafețe mai mari, adică pentru revopsirea, reinterpretarea mobilierului vechi și nu numai.
Am început să am comenzi de revopsire de la clienții din localitate, iar eu am obținut din ce în ce mai multă experiență în domeniu.
Între timp am participat la mai multe ateliere / workshop-uri în domeniu și simțeam că vreau mai mult de atât. Am dorit să devin și eu distribuitorul acestor vopsele, să am spațiul meu, unde la rândul meu și eu pot să țin workshop-uri în domeniul, la care pot împărtăși această lume creativă a susteanibiltății și cu alții. Și iată, anul trecut mi s-a îndeplinit acest vis, am deschis magazinul meu, am obținut licența să devin distribuitorul produselor Annie Sloan și să țin ateliere cu aceste produse.
În magazinul meu, pe lângă produsele Annie Sloan găsiți aranjamente și coronițe de ușă create de mine, decorațiuni de perete, mici lucruri de decor pentru înfrumusețarea căminului vostru, și desigur ofer consiliere în revopsirea mobilei, respectiv țin ateliere în domeniul revopsirii mobilei. Vă aștept cu mare drag!
