
Ca și trainer, consultant de analiză comportamentală și coach , lucrez acum cu lideri și antreprenori care vor rezultate, nu teorie. Sunt membră și facilitator în cadrul Maxwell Leadership România și ofer instrumente practice pentru comunicare clară, influență autentică și echipe performante. In momentul in care ne dezvoltam abilitățile de comunicare și leadership rezultatele noastre cresc cu cel puțin 20%
Colaborez cu organizații naționale precum și internaționale sunt recunoscută pentru energia, claritatea și capacitatea de a transforma concepte complexe în acțiuni concrete care duc la rezultate
Cum a luat naștere ideea acestei afaceri și ce a stat la baza deciziei de a porni pe acest drum? A fost rezultatul unui plan construit în timp sau o oportunitate apărută spontan?
Am fost intraprenor 19 ani, am condus echipe de peste 90 de oameni, un proces care m-a ajutat să mă dezvolt, în același timp să dezvolt și echipa și pe parcursul căruia mi-am descoperit pasiunea... și anume trainingul. În 2020 am simțit că e momentul de o schimbare și am decis că iau toată experiența și lecțiile trăite pentru a ajuta alți lideri și antreprenori să își scurteze procesul de dezvoltare. Ca să răspund la întrebare, a fost oarecum spontană decizia și direcția și totuși pregătită.Cum te-au ajutat educația și experiențele acumulate să gândești diferit în afaceri și să aplici idei inovatoare sau abordări mai puțin convenționale în activitatea ta?
Cred că am atins parțial acest subiect și în răspunsul anterior. Experiența și lecțiile acumulate în cei 19 ani de activitate mă ajută astăzi să susțin și să servesc oamenii la un nivel mult mai profund. Tot ceea ce predau și construiesc în trainingurile mele au la bază experiențe reale, situații trăite și lecții învățate direct din practică. Cred că acesta este unul dintre elementele care mă diferențiază de mulți alți traineri și coachi din piață.În același timp, experiența combinată cu dorința continuă de a învăța mă ajută să vin mereu cu soluții adaptate nevoilor reale ale oamenilor și ale pieței. Am învățat că flexibilitatea și adaptabilitatea sunt esențiale în business. Dacă la început aveam un singur serviciu online, astăzi portofoliul meu este mult mai divers și personalizat în funcție de obiectivele și provocările fiecărui client.
Cred foarte mult în reinventare și în capacitatea de a evolua odată cu piața. De aceea, în fiecare an caut noi metode, abordări și experiențe prin care să aduc mai multă valoare. Iar același lucru îi încurajez și pe clienții mei să facă: să nu rămână blocați în „cum se făceau lucrurile înainte”, ci să aibă curajul să se adapteze, să inoveze și să își construiască propriul drum către rezultate.
Ce strategii sau obiceiuri te-au ajutat să-ți menții ori chiar să-ți crești productivitatea în această perioadă? Ai descoperit metode sau tehnici noi care au făcut diferența?
Cred că, piața se schimbă constant, iar oamenii au nevoie de soluții diferite de la o perioadă la alta. De aceea, am învățat să nu rămân blocată într-o singură formulă, ci să caut permanent modalități noi prin care pot aduce valoare.Dezvoltarea continuă și perseverența au avut, de asemenea, un rol esențial. Investesc constant în învățare, în experiențe noi și în îmbunătățirea serviciilor mele, pentru că sunt convinsă că evoluția personală influențează direct rezultatele profesionale.
În același timp, am observat că mulți antreprenori sunt concentrați exclusiv pe lista de task-uri și pe întrebarea „Ce trebuie să fac?”. Eu cred însă că adevărata diferență apare atunci când ne întrebăm și: „Cine trebuie să devin pentru a obține rezultatele pe care mi le doresc?”.
Productivitatea nu ține doar de organizare sau tehnici de lucru, ci și de mentalitate, disciplină, atitudine și capacitatea de a crește odată cu obiectivele pe care ni le setăm.
Cum îți organizezi stilul de lucru pentru a obține rezultate eficiente: pui accent pe productivitate maximă, pe metode de lucru inteligente precum SMART/SMARTER sau pe o combinație personală a celor două?
Consider că nu există un stil de lucru universal valabil pentru toți oamenii. Suntem diferiți, avem personalități diferite, moduri diferite de a procesa informația și de a funcționa eficient, iar stilul de lucru ar trebui adaptat acestor particularități.În cazul meu, stilul de lucru pune accent atât pe productivitate, cât și pe flexibilitate și capacitatea de a gestiona mai multe proiecte în paralel. Îmi place să lucrez organizat și strategic, dar în același timp să păstrez spațiu pentru creativitate și adaptare.
Folosesc principiile SMART în setarea obiectivelor, însă, lucrând cu oameni și observând provocările pe care le au în menținerea motivației, am simțit nevoia să dezvolt și un instrument complementar: obiectivele PROFI.
PROFI este un acronim care înseamnă:
P – Pasiune
R – Realizabil printr-o metodă, strategie și pași clari
O – Obicei
F – Ferm
I – Inspirațional / înălțător
Acest model îi ajută mai ales pe cei mai puțin pragmatici să își definească obiectivele într-un mod mai conectat la ceea ce îi motivează cu adevărat. Pentru că, dincolo de strategie și organizare, oamenii au nevoie.
Care sunt direcțiile și obiectivele pe care ți le-ai propus pentru următorii ani, atât la nivel personal, cât și pentru dezvoltarea afacerii tale?
Pentru următorii ani, obiectivul meu principal rămâne dezvoltarea continuă, atât la nivel personal, cât și profesional. Însă, atunci când vorbesc despre creștere, nu mă gândesc doar la cifre sau la extinderea afacerii în sens clasic, ci mai ales la impactul pe care îl pot avea în viețile oamenilor.Îmi doresc să ajung la cât mai mulți oameni pe care să îi ajut, să îi susțin și să îi încurajez în procesul lor de dezvoltare — fie că vorbim despre leadership, comunicare, încredere sau evoluție personală și profesională.
La nivel de business, îmi propun să dezvolt programe și experiențe tot mai practice și transformatoare, adaptate provocărilor reale cu care se confruntă oamenii și echipele astăzi. Cred foarte mult în educația aplicată, în instrumentele care produc schimbări reale și în crearea unor contexte în care oamenii nu doar învață, ci își schimbă perspectiva și comportamentele.
Pe plan personal, îmi doresc să continui să cresc, să învăț și să mă provoc constant, pentru că sunt convinsă că nivelul la care putem conduce și inspira oamenii este direct legat de propria noastră evoluție..și bineînțeles îmi doresc să reușesc să mă organizez astfel încât să am timp mai mult și pentru familie
