Despre viața mea înainte de a beneficia de terapia Theta Healing și apoi de Access Bars… pot spune că am avut trăiri multe, experiențe, etape ale vieții  sau cum dorește fiecare să le numească… dar ca sa rezum toate acestea la un singur cuvânt… aș putea spune: supraviețuire.Ca oricare dintre noi, am trecut prin câteva încercări, dar și clipe frumoase, toate fiind momentum pentru clipa în care singura cale de a deveni ceva, cineva mai mult decât un roboțel, era vindecarea. Vindecarea sufletului, care cerea mai mult, parcă dintotdeauna, dar refuzam cumva și habar nu aveam de ce. În 2017 am fost la prima sesiune de terapie theta. Atunci am realizat cât de multe țineam ascunse, până și de mine. După aceasta sesiune parcă toate au început sa curgă… am urmat cursurile Theta Healing iar apoi Access Bars și lucrurile au început să devină clare. M-am regăsit. Am găsit acel ceva pe care îl căutam și mi-am adus aminte de dorința mea din copilărie. Aceea de a fi psiholog, fără a fi psiholog.

Și de aici am pornit prin a face sesiuni de terapie membrilor familiei și prietenilor. Și în tot acest timp ma regăseam și pe mine, dorințe, pasiuni, cum ar fi pictatul. Dintotdeauna mi-am dorit să pictez. Oare de ce nu am facut-o până in 2019? Teama! Teama de eșec, de judecată, etc. 

Important este că acum o fac! Și o fac datorită și cu susținerea celor două tipuri de terapii: Theta Healing și Access Bars.

În completare, creez tablouri încărcate energetic, picturi terapeutice. Aceste tablouri sunt create după o meditație de conectare la Divinitate și sunt încărcate energetic cu „programe” de vindecare, care să susțină transformarea fiecăruia.

De curând am început sesiuni de terapie energetică pentru cupluri, unde se pot elibera blocaje care îi împiedica pe cei doi din a trăi, a avea, a primi și a oferi tot ceea ce iubirea necondiționată poate fi. 

Te invit să descoperi ce am creat până acum și să nu te oprești doar la a contempla.

Hai să stăm de vorbă și împreună cu siguranță vom găsi calea potrivită care să îți aducă în viață abundența, liniștea sau inspirația de care ai nevoie.

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori