Pasionată de bani sau îngrijorată din cauza lor? Indiferent din ce categorie faci parte și vrei să atingi independența financiară, vestea bună e că există soluții.

În timpul sesiunilor de educație financiară, în companii, am observat că, majoritatea oamenilor visau la propria libertate financiară și să elimine grijile legate de bani, însă credeau că viața e prea complicată să ajungă la acest vis.

Așa că am conceput pentru toți care cred asta, o metodă în patru pași și un plan de gestionare eficientă a banilor, care să le aducă claritate obiectivelor lor personale și să le simplifice viața. Când ai această claritate, grija banilor dispare,  iar libertatea financiară e o consecință firească.

 

Cum te ajut?

 

După un dialog consultativ cu mine, afli: 

 

  • Cum să îți evaluezi corect situația financiară actuală,
  • Cum să îți adaptezi bugetul de cheltuieli în funcție de etapa în care te afli,
  • De ce să ții cont când îți planifici obiective financiare,
  • Cum să îți faci un plan strategic pentru independența ta financiară,
  • Cum îți urmărești și adaptezi planul tau financiar pe termen lung.

 

Studierea comportamentelor financiare ale familiilor consiliate pe parcursul a trei generații m-a motivat si inspirat să  scriu prima mea carte de educație si  planificare financiară. RITUAL DE SĂNĂTATE FINANCIARĂ.

Pentru a veni în sprijinul oricui vrea sa aibă o viață financiară stabilă, sa  acționeze și  să ajungă la libertate financiară mult mai devreme decât vârsta de pensionare, prezint  un proces simplu, care dă posibilitatea oricui să dezvolte acele abilități cu care să depășească provocările financiare frecvente.

 

Iată cum te ghidează cartea:

  1. Vei avea ocazia să-ți analizezi obiceiurile, cauzele interne și externe care îți definesc actuala situație financiară.
  2. Să-ți găsești “de ce-ul” pentru care ai intra în procesul transformațional al vieții tale financiare (el poate fi financiar sau non financiar, dar obligatoriu cuantifică-l într-o sumă de bani și dă-i un termen).
  3. Vei descoperi drumul tău personal în călătoria ta financiara aplicând metoda KASH.
  4. Vei găsi inspirație în istorii care se repetă, poveștile cuplurilor pe care le-am consiliat, și în experiența mea.
  5. Vei beneficia de repere corecte privind valoarea și scopul banilor.
  6. Afli cum arată un comportament financiar inadecvat și consecințele negative pe termen lung.
  7. Descoperi beneficiile unui comportament financiar adaptat idealurilor tale și cum poți deveni independent financiar .
  8. Ne jucăm cu planuri financiare pe termen scurt, mediu și lung și îți antrenezi mintea să planifice în viitor. Vei avea un ghid financiar, care va avea grijă de tine atunci când te “rătăcești “.
  9. Vei avea exerciții atractive și interesante ale căror rezultate le vei transfera în capitolul Planul financiar al vieții mele, ca niște piese de puzzle care te ajută să îți definitivezi propriul tău plan spre libertatea financiară.

Organizez la cerere, sesiuni colective de maxim 10 persoane în care folosim instrumente financiare specifice organizării, administrării banilor și ofer ghidaj în planificarea acțiunilor pentru independența financiară.

CLARITATEA procesului și a actiunilor tale vor fi principalul beneficiu pe care îți promit că îl vei obține din interacțiunile cu mine.

Geta Butar (care te ascultă și te ghidează în evoluția ta financiară)

 

Mai multe despre mine

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori