The Betterist s-a născut din dorința de a face diferența, de a ajuta și susține oamenii în procesul lor unic de descoperire și dezvoltare.
Pentru a reuși asta, activitatea este organizată în 3 direcții principale:
- Traininguri de grup în zona dezvoltării personale pe diferite paliere (Carieră, Public speaking, Leadership și Management, Luarea deciziilor, Comunicare și Feedback etc);
- Sesiuni individuale de Terapie, Coaching și Orientare în carieră;
- Programe personalizate oferite companiilor, adaptate pe nevoia de business, cât și servicii de diagnoză organizațională.
Dacă îți face plăcere, am vrea să ne spui câteva cuvinte despre familia ta.
M-am născut și-am crescut în București. N-am avut niciodată pe cineva ”la țară” cum aveau alți copii. Însă ceva ani mai târziu am conștientizat că doi din bunicii mei sunt moldoveni iar al treilea din Moldova de peste Prut. Aș fi putut ușor avea o ”țară” însă n-a fost să fie.Din familia mea mai fac parte doi motani frumoși, Pixi și Diego, pufoșenii adorabile.
În ce fel te-a susținut sau, dimpotrivă, nu te-a susținut familia în dezvoltarea afacerii și ce rol a avut ajutorul sau lipsa ajutorului lor în parcursul tău antreprenorial?
Cred că sunt printre cei norocoși. Afacerea mea a devenit mult mai profitabilă anul acesta. Oamenii au simțit nevoie de mai mult ghidaj personal și profesional așa că au apelat cu încredere la coaching și terapie.Dacă am putea povesti la o cafea despre afacerea ta, ce mi-ai spune prima dată?
Că mi-e dragă ca un pui mic de pisică. Și că mereu va avea ca scop să facă bine oricui are nevoie.Dacă ar fi să descrii afacerea ta prin valorile care o definesc, care ar fi acestea și cum sunt ele aliniate sau negociate cu cele ale partenerului de afaceri sau de viață?
Empatie, înțelegere, adaptare și transparență totală.Povestește-ne o întâmplare amuzantă legată de familie și afacerea ta
Hmmm... asta-i grea. Dar cred că asta ar fi: prietenul și partenerul meu este cel care mi-a făcut siteul. A durat câteva luni bune întrucât și-a dorit (și eu alături de el) să fie frumos, curat, să fie mândru de munca lui.Însă după ce l-a terminat, pentru că între timp îmi mai făcuse un alt site pentru un eveniment pe care l-am organizat, și-a dat seama că nu-i plăcea deloc. Așa că a luat-o de la capăt. Over and out 😛

