În 22 octombrie 2026, Caravana She’s Next a ajuns la Cluj-Napoca. La Platinia, femei care conduc afaceri, dezvoltă proiecte sau se pregătesc pentru următoarea etapă profesională s-au întâlnit pentru a descoperi oportunitățile programului She’s Next 2026–2027.
Am vorbit despre granturi, mentorat și criterii de eligibilitate, dar mai ales despre provocările reale care apar atunci când construiești o afacere: îndoiala, nevoia de claritate, teama că proiectul nu este încă suficient de pregătit și dificultatea de a cere ajutor.
A fost o întâlnire despre afaceri, dar și despre apartenență. Despre energia care apare atunci când aduci în aceeași încăpere femei dispuse să vorbească deschis despre reușite, încercări și lucrurile care nu au funcționat din prima.
Pentru mine, acesta a fost unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le-am simțit la Cluj: nevoia femeilor de a face parte dintr-o comunitate în care pot primi sprijin, dar în care îl pot oferi, la rândul lor, mai departe.






Caravana She’s Next Cluj-Napoca: un spațiu pentru întrebări reale
Evenimentul le-a oferit participantelor ocazia să afle cum funcționează programul She’s Next, să pună întrebări despre eligibilitate și să își privească afacerile dintr-o perspectivă nouă.
Unele au venit pentru a descoperi oportunitățile de finanțare. Altele au venit cu întrebări pregătite de acasă. Unele voiau să afle cum își pot prezenta mai bine proiectele, iar altele aveau nevoie să audă poveștile unor femei care au trecut prin provocări asemănătoare.
Dincolo de informațiile despre program, au existat conversații despre vizibilitate, comunicare, leadership, schimbări profesionale, maternitate, comunitate și curajul de a încerca din nou.
Cum s-a desfășurat Caravana She’s Next din Cluj-Napoca
Întâlnirea a început la ora 15:30, cu o sesiune de check-in și welcome coffee. A fost primul moment de conectare între participante, înainte de discuțiile despre program și provocările concrete din afacerile lor.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost moderată de Carmen Mihalca, fondatoarea Antreprenoare.ro. După mesajul de bun venit, participantele au aflat mai multe despre ediția She’s Next 2026–2027, oportunitățile oferite de program și parcursul celor 15 afaceri care vor ajunge în finală de la Victoria Pavel, programs portfolio director la Impact Hub Bucharest.



Agenda a fost construită în jurul unor subiecte practice: finanțare, echipe, promovare, digitalizare, parteneriate, adaptarea la piață, vânzări și folosirea mai eficientă a resurselor.
Mesele rotunde le-au oferit ocazia să aleagă o temă relevantă pentru etapa în care se află afacerea lor, să pună întrebări și să discute direct cu oameni care au experiență în domeniul respectiv.
Mesele rotunde She’s Next: opt teme pentru provocările reale din business
Timp de o oră, participantele au putut lua parte la Mesele Rotunde She’s Next. Cele opt conversații au acoperit unele dintre cele mai frecvente provocări întâlnite de antreprenoare:
- Finanțare și Capital, cu Andreea Maier;
- Managementul și Motivarea Echipei, cu Cristina Bara;
- Brand Personal și Promovare, cu Blandiana Horațiu;
- Digitalizare și Integrare AI, cu Carmen Mihalca;
- Parteneriate Strategice și Comunitate, cu Gabriel Macovei;
- Pivotare și Adaptare la Piață, cu Ana David;
- Vânzări și Atragere de Clienți, cu Oana Mădălina Vasiu;
- Strategie și Eficientizarea Resurselor, cu Ioana Oltean.
Diversitatea temelor a arătat cât de diferite pot fi nevoile unei afaceri aflate în creștere. Pentru unele antreprenoare, prioritatea este accesul la finanțare. Pentru altele, provocarea se află în construirea echipei, atragerea clienților, promovare sau folosirea instrumentelor digitale.
Au existat și discuții despre capacitatea unui business de a se adapta atunci când piața se schimbă, despre relațiile care se pot transforma în parteneriate și despre deciziile necesare pentru folosirea mai eficientă a resurselor.
Formatul meselor rotunde a creat apropiere și a făcut loc întrebărilor concrete. Participantele nu au fost nevoite să rămână doar la nivelul unor idei generale, ci au putut aduce în conversație propriile dileme și situații de business.


















După această sesiune a urmat o pauză de networking, în care discuțiile începute la mese au putut continua într-un cadru informal.
Reprezentantele Visa, ING Bank România și Impact Hub Bucharest au vorbit despre program
În cadrul evenimentului au luat cuvântul și reprezentantele organizațiilor care fac posibil programul She’s Next:
- Anca Căuș, Head of Sales, Visa;
- Luana Sorescu, Head of Easy Banking (micro and small companies), ING Bank România;
- Victoria Pavel, Programs Portfolio Director, Impact Hub Bucharest.
Prezența lor a completat informațiile despre program și despre sprijinul pe care She’s Next îl oferă afacerilor conduse de femei.
Programul este organizat de ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, iar ediția 2026–2027 aduce 15 locuri în finală și șase granturi în valoare totală de 90.000 de euro.



Dincolo de finanțare, finalistele vor avea acces la mentorat individual, coaching de grup, pregătire pentru pitch, resurse educaționale, vizibilitate și comunitatea construită în jurul programului.
Povestea Andreei Maier, câștigătoare a primei ediții She’s Next
Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost dedicat unei povești din interiorul programului.

Andreea Maier, co-fondatoare Craft Laser și câștigătoare a primei ediții She’s Next, a revenit în comunitate pentru a le vorbi participantelor din perspectiva unei antreprenoare care a trecut deja prin proces.
Prezența unei foste câștigătoare a adus programul mai aproape de femeile aflate în sală. Dincolo de calendar, criterii și valoarea granturilor, participantele au putut vedea că în spatele fiecărei aplicații există o afacere reală, cu propriile provocări, alegeri și planuri de dezvoltare.
Poveștile câștigătoarelor pot oferi un reper, dar nu trebuie privite ca modele care trebuie copiate. Fiecare afacere are alt ritm și alt drum. Ceea ce contează este claritatea cu care fondatoarea poate explica unde se află, ce a construit până acum și unde vrea să ajungă.
Panelul antreprenoarelor locale: trei afaceri construite la Cluj
O parte importantă a programului a fost dedicată panelului antreprenoarelor locale, moderat de Carmen Mihalca.
Invitatele panelului au fost:
- Gabriela Manu Magoș, Fondatoare Grill Expert;
- Ioana Oltean, Fondator / CEO Napoca Imobiliare;
- Crina Ciocian, Co-fondatoare Meron.
Prezența lor a adus în fața publicului trei perspective din ecosistemul antreprenorial local și trei experiențe diferite de construire a unei afaceri.
Astfel de conversații sunt importante pentru că prezintă antreprenoriatul dincolo de rezultatul final. În spatele unei afaceri vizibile există decizii dificile, perioade de nesiguranță, schimbări de strategie, responsabilitatea unei echipe și multe lucruri care trebuie învățate din mers.



Panelul a continuat firesc ideea din jurul căreia s-a construit întreaga întâlnire: antreprenoarele au nevoie de acces la experiențele altor oameni, nu doar la informații teoretice. Uneori, o poveste spusă sincer poate clarifica o dilemă sau poate oferi curajul necesar pentru următorul pas.
Networkingul, o parte importantă a experienței She’s Next
După concluziile evenimentului, întâlnirea a continuat cu o cină și o sesiune de networking.
Acest timp dedicat conversațiilor a fost mai mult decât o încheiere informală. A fost spațiul în care participantele au putut continua întrebările începute la mesele rotunde, au făcut schimb de contacte și au descoperit posibile colaborări.
În antreprenoriat, o conexiune relevantă poate deveni, în timp, o recomandare, un parteneriat, o clientă sau o sursă de feedback. De aceea, comunitatea reprezintă una dintre componentele importante ale programului She’s Next.
Întâlnirea de la Cluj-Napoca s-a încheiat la ora 20:30, după cinci ore de discuții, povești și conexiuni. Dar cele mai importante concluzii se văd în cuvintele femeilor care au fost acolo.












Cel mai bine descriu atmosfera chiar femeile care au participat.
Ce au spus participantele despre Caravana She’s Next de la Cluj-Napoca
Brîndușa Gavra
She’s Next 2026
Am aflat de la Carmen despre acest program. Mi se părea complicat și stufos, dar, spre surprinderea mea plăcută, nu este deloc așa!
Pe 22 octombrie, caravana a ajuns la Cluj-Napoca. Peste 100 de femei ne-am întâlnit la Platinia, curioase să aflăm mai multe despre program.
Gazdele noastre au fost foarte amabile și ne-au făcut să ne simțim binevenite.
Am descoperit un program care oferă sprijin femeilor antreprenor. 15 finaliste vor beneficia de mentorat pentru accelerarea afacerilor lor, iar programul include granturi în valoare totală de 90.000 de euro.
Pentru mine, întâlnirea a fost și un moment de reflecție. Lucrez la propriile proiecte și sunt atât de concentrată pe ceea ce fac, încât uneori uit cât de important este să le povestesc și celorlalți despre munca mea.
Mi-am dat seama cât de mult contează prezența pe rețelele sociale și implicarea în comunitate. În domeniul siguranței online, provocarea mea este să transform informațiile tehnice în explicații simple, utile și relevante pentru oamenii care au nevoie de ele.
Nu este suficient să știi. Trebuie să te faci auzită și să găsești limbajul potrivit pentru a ajunge la publicul tău.
Am plecat de la She’s Next cu o perspectivă mai clară asupra lucrurilor pe care vreau să le îmbunătățesc și cu un obiectiv concret: să comunic mai mult despre ceea ce fac și să mă implic mai activ în comunitate.
Uneori, următorul pas în dezvoltarea unui proiect nu este să înveți ceva nou, ci să ai curajul să împărtășești ceea ce știi deja.
Adina Mureșanu
Întâlnirea din cadrul caravanei She’s Next a fost cu multă inspirație pentru mine. Am ascultat poveștile unor femei deosebite, care au pornit afaceri de la zero și au avut curajul să își urmeze visul. Am avut ocazia să pun întrebări moderatorului, și am primit răspunsuri foarte relevante, pentru niște dileme pe care le aveam demult. Recunosc că mi-am pregătit de acasă întrebările, sperând să am șansa să pun aceste întrebări.
Și în final, mi-am pus problema dacă proiectul meu este eligibil, cum să fac să mi-l prezint în cel mai bun mod, prin care să fiu aleasă printre finaliste, dar și să câștig unul dintre granturi.
Ar fi o șansă pentru mine, să îmi dezvolt afacerea în mod accelerat.
Teodora Perțe
Am fost la She’s Next, în Cluj-Napoca, și unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult a fost să ascult poveștile femeilor de acolo. Dincolo de afacerile pe care le-au construit, am descoperit povești despre schimbări de direcție, despre încercări, despre lucruri care nu au mers din prima și despre curajul de a încerca din nou.
Mi-a atras atenția cât de multe femei au povestit că au ales un alt drum profesional după ce au devenit mame. M-am gândit la cât de mult ne pot schimba anumite etape ale vieții, la felul în care ajungem să ne privim altfel nevoile, prioritățile și dorințele. Și cât de important este să ne dăm voie să ne răzgândim, să descoperim alte pasiuni și să construim ceva care ni se potrivește mai bine.
Mi-a plăcut să văd și cât de mult își doresc aceste femei ca ceea ce fac să conteze și pentru ceilalți. Nu vorbim doar despre afaceri, ci și despre idei care aduc oameni împreună, răspund unor nevoi și creează comunități. Cred că noi, femeile, avem o capacitate aparte de a pune grijă, sens și relații în lucrurile pe care le construim.
Am plecat cu câteva povești care mi-au rămas în minte și cu bucuria de a fi fost într-un loc în care femeile au putut vorbi deschis atât despre reușite, cât și despre dificultățile din spatele lor.
Felicitări organizatorilor pentru inițiativă, pentru sprijinul oferit femeilor antreprenor și pentru că au creat un astfel de spațiu de întâlnire și încurajare. Mulțumesc pentru oportunitate și pentru o experiență tare frumoasă!
Loredana Chinole
A fost o seara minunata, cu femei puternice, creative care au muncit foarte mult sa fie in punctul prezent. She’s Next este un program care ofera oportunitatea de a accelera afacerile si cred ca valoarea lui nu sta doar in grant-uri ci mai ales in mentoring, coaching si conexiunile valoroase care se construiesc
Patru perspective și aceeași nevoie de comunitate
Fiecare mărturie surprinde o altă dimensiune a întâlnirii de la Cluj-Napoca.
Pentru Brîndușa, evenimentul a adus mai multă claritate asupra nevoii de a comunica despre propria activitate. Poți avea experiență, cunoștințe și un proiect valoros, dar oamenii trebuie să afle despre ceea ce construiești.
Pentru Adina, întâlnirea a fost ocazia de a pune întrebări concrete și de a începe să își privească proiectul ca pe un posibil candidat la program.
Teodora a observat poveștile de reinventare din spatele afacerilor și felul în care maternitatea sau alte schimbări importante din viață pot deschide drumuri profesionale noi.
Loredana a surprins una dintre ideile centrale ale programului: valoarea She’s Next nu se află doar în granturi, ci și în mentorat, coaching și relațiile care se construiesc între participante.
Finanțarea poate accelera un plan de dezvoltare. Dar, uneori, înainte de finanțare ai nevoie de claritate, feedback, încredere și de oameni care înțeleg provocările prin care treci.
Ce este programul She’s Next 2026–2027
She’s Next este un program pentru antreprenoare organizat de ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest.
Cea de-a treia ediție aduce 15 locuri în finală și un parcurs de dezvoltare dedicat afacerilor care vor să crească.
Cele 15 finaliste vor avea acces la:
- mentorat individual, adaptat nevoilor afacerii;
- coaching de grup;
- acces la experți și la comunitatea She’s Next;
- workshopuri și resurse educaționale;
- pregătire pentru pitch;
- vizibilitate pentru afacere;
- posibilitatea de a obține unul dintre cele șase granturi.
Toate cele 15 finaliste beneficiază de parcursul de dezvoltare, indiferent dacă ajung sau nu printre câștigătoarele granturilor.
Programul oferă un cadru în care antreprenoarele își pot analiza mai clar afacerea: unde se află, ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și ce resurse sunt necesare pentru următoarea etapă.
Șase granturi în valoare totală de 90.000 de euro
Ediția She’s Next 2026–2027 oferă granturi în valoare totală de 90.000 de euro:
- un grant de 30.000 de euro;
- două granturi de câte 15.000 de euro;
- trei granturi de câte 10.000 de euro.
Granturile pot susține planuri precum dezvoltarea unui produs sau serviciu, extinderea capacității de producție, investițiile în marketing și vânzări, digitalizarea, achiziția de echipamente sau intrarea pe piețe noi.
Finanțarea este însă ultima etapă a unui proces mai amplu. Înaintea pitchului final, participantele selectate vor trece prin mentorat, coaching și pregătire dedicată, astfel încât să își poată prezenta clar afacerea și planul de creștere.
Cine poate aplica la She’s Next 2026
Programul se adresează afacerilor înregistrate și operaționale. Potrivit criteriilor prezentate pe pagina oficială, programul este potrivit pentru tine dacă:
- ai o afacere cu cel puțin un an de activitate sau minimum un ciclu financiar complet;
- businessul este deținut în majoritate de femei, în proporție de cel puțin 51%;
- ai deja un produs sau serviciu validat în piață;
- ai un plan de creștere;
- îți dorești direcție, feedback și oameni potriviți pentru următoarea etapă.
Un produs sau serviciu validat în piață presupune existența unor clienți, vânzări sau a altor dovezi că există cerere reală pentru ceea ce oferi.
Pot aplica și freelancerele sau persoanele care desfășoară activitate prin PFA, dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate și au activitate economică printr-o formă juridică înregistrată.
Programul nu se adresează proiectelor aflate doar în faza de idee.
Cum este evaluată o aplicație
O aplicație bună nu trebuie să prezinte o afacere perfectă. Trebuie însă să explice clar unde se află businessul, ce rezultate a obținut, ce problemă rezolvă și unde își propune să ajungă.
În evaluare sunt urmărite aspecte precum:
- impactul și relevanța modelului de business;
- autenticitatea afacerii;
- rezultatele obținute până acum;
- potențialul de creștere;
- viziunea antreprenorială;
- abordarea de leadership;
- gradul de implicare al fondatoarei.
Înainte de completarea formularului, este util să pregătești informații despre afacere, rezultatele obținute, provocările întâlnite și planurile de dezvoltare.
Nu încerca să construiești o poveste perfectă. Construiește una sinceră, clară și susținută de exemple.
Ce urmează în programul She’s Next
Înscrierile sunt deschise până pe 15 noiembrie 2026.
Aplicațiile vor fi evaluate în perioada noiembrie–decembrie 2026. Antreprenoarele selectate vor fi anunțate în intervalul 15 decembrie 2026–15 ianuarie 2027.
Etapa de mentorat și coaching se va desfășura în primele luni ale anului 2027, iar pitchul final și gala de premiere sunt programate pentru luna mai 2027.
După opririle din București și Cluj-Napoca, Caravana She’s Next continuă la Iași, pe 5 noiembrie 2026.
Ce a rămas cu noi după întâlnirea de la Cluj
Au rămas poveștile despre afaceri pornite de la zero, despre schimbări de direcție și despre curajul de a încerca din nou.
Au rămas întrebările puse cu sinceritate și răspunsurile care pot schimba modul în care o antreprenoare își privește proiectul.
Au rămas conexiunile dintre femei care poate nu se cunoșteau înainte, dar care au descoperit provocări, valori și obiective comune.
Și a rămas ideea că nu trebuie să construiești totul singură.
Poate că următorul pas pentru afacerea ta este finanțarea. Poate ai nevoie de un mentor, de o perspectivă externă sau de o comunitate care înțelege prin ce treci. Sau poate primul pas este să îți dai voie să aplici, chiar dacă nu simți că ai totul perfect pus la punct.
Dacă îndeplinești criteriile, citește regulamentul și povestește clar unde se află afacerea ta acum, unde vrei să ajungă și ce ai putea construi cu sprijinul potrivit.
Înscrierile în She’s Next 2026 sunt deschise până pe 15 noiembrie.
Descoperă programul, verifică regulamentul și înscrie-te în She’s Next 2026–2027
Întrebări frecvente despre She’s Next 2026–2027
Când se încheie înscrierile?
Înscrierile în program sunt deschise până pe 15 noiembrie 2026.
Câte antreprenoare vor fi selectate?
Vor fi selectate 15 finaliste. Toate vor beneficia de mentorat, coaching, pregătire pentru pitch, vizibilitate și acces la comunitatea programului.
Câte granturi sunt oferite?
Vor fi acordate șase granturi în valoare totală de 90.000 de euro: unul de 30.000 de euro, două de câte 15.000 de euro și trei de câte 10.000 de euro.
Poate aplica un PFA?
Da. Un PFA poate aplica dacă îndeplinește criteriile de eligibilitate și desfășoară activitate economică printr-o formă juridică înregistrată.
Este suficientă o idee de afacere?
Nu. Afacerea trebuie să fie înregistrată și operațională, să aibă minimum un an de activitate sau un ciclu financiar complet și un produs ori serviciu validat în piață.
Cine organizează programul She’s Next?
She’s Next este organizat de ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest.
Credit foto: Iulian Ioniță