Afacerea mea in imagini
Lucrez cu oameni care simt că viața lor a devenit prea zgomotoasă și prea grăbită.
Oameni care funcționează bine în mediul social, care știu să fie prezenți, responsabili și eficienți, dar care simt, undeva adânc, că s-au îndepărtat de ei înșiși.
Din acest loc interior am creat The Heart Solution: un proiect care îi ajută pe oameni să încetinească, să se asculte și să se întoarcă la ce contează cu adevărat.
Viața mi-a oferit experiențe înălțătoare, dar mi-a dat și lecții grele. Mi-a luat mulți ani să interiorizez ceea ce spunea Rudolf Steiner:
„Dacă primești ceea ce dorești, trebuie să dorești și ceea ce primești.”
Acum șase ani, mi-am pierdut sora din cauza unei boli autoimune. În acel moment, locuiam în India. Departe de casă, într-un ritm diferit, India mi-a oferit un spațiu blând în care m-am simțit în siguranță și am putut sta cu durerea mea fără să o grăbesc și fără să o explic.
Acolo am înțeles că, de multe ori, ceea ce numim boală, epuizare sau blocaj nu este un eșec, ci un limbaj al corpului și al minții care au dus prea mult timp poveri nespuse.
Lucrez mai ales cu femei sensibile și puternice, obișnuite să fie sprijin pentru ceilalți, care aleg, la un moment dat, să se includă și pe ele în propria viață.
Le însoțesc prin coaching 1:1, grupuri și tabere transformatoare în India, în contexte în care se simt în siguranță și pot lăsa schimbarea să apară firesc — prin corp, experiență directă, ritm și sens.
Dacă Moș Crăciun ți-ar citi scrisoarea și, cu o sprânceană ridicată, ți-ar spune: «Explică-mi afacerea ta ca unui copil și spune-mi ce vrei cu adevărat de Crăciun pentru ea», ce i-ai povesti și ce i-ai cere?
I-aș spune așa:Afacerea mea este ca un loc unde oamenii vin să-și tragă sufletul. Un loc unde pot sta jos și pot spune ce au pe inimă, fără să fie grăbiți.
I-aș spune că, din când în când, îi iau de mână și îi duc departe — până în India. Acolo, printre munți care îți taie răsuflarea în Himalaya, mănăstiri care te fac să taci, copaci mari, insule ascunse în mijlocul apelor nesfârșite și multă viață simplă, oamenii încetinesc și își amintesc cum e să se audă pe ei înșiși.
I-aș spune că nu am baghete magice. Doar timp, urechi care ascultă și un spațiu în care oamenii se simt în siguranță.
De Crăciun, i-aș cere răbdare să las acest proiect să crească în felul lui. I-aș cere încredere în mine și dorința de a pleca urechea și de a asculta poveștile oamenilor.
Și, poate cel mai important, i-aș cere să-mi țină vie dorința de a-mi face viața roditoare, de a-mi împlini menirea pe acest pământ și de a duce la capăt ceea ce am de făcut aici.
Dacă afacerea ta ar avea magie, care ar fi sania care o poartă și ce praf ai presăra peste lume?
Sania mea transportă oameni, în ritmul potrivit.Eu țin cârma, simt drumul sub tălpi și am încredere în direcție. De aceea sania știe unde merge.
Doi reni o trag veseli. Unul e hotărât și curios, celălalt e blând și atent. Aleargă în același ritm, se simt unul pe altul și își potrivesc pasul. Așa ajung mereu unde trebuie.
Uneori opresc sania departe de tot ce e cunoscut — în India.
Acolo, timpul se încetinește de la sine. Culorile se așează una câte una. Până și renii mei se opresc să contemple frumusețea himalayană.
Se opresc să tragă adânc aer în piept. Apoi pornesc din nou la drum, revigorați.
Las sania să alunece, să scârțâie puțin pe zăpadă sau pe drumuri prăfuite, să se oprească atunci când e nevoie. Alunecă odată cu viața, nu împotriva ei.
Așa arată și magia afacerii mele. Merg alături de oameni și îi ajut să înainteze fără să se piardă pe drum. Să facă pași curajoși fără să se forțeze. Să fie hotărâți fără să-și uite blândețea.
Praful pe care îl presar peste lume nu strălucește tare. E un praf fin, de pace interioară. Îți cade pe umeri și îți șoptește: ai voie să ai încredere în tine, chiar dacă nu toată lumea înțelege drumul tău.
Cum te ajută spiridușii tăi să duci cadourile afacerii tale în lumea largă și cum îi răsplătești pentru magia pe care o fac?
Spiridușii mei sunt oamenii cu care lucrez. Îi văd plecând dintr-o sesiune sau dintr-o tabără cu privirea mai limpede, parcă li se deschid ochii. Ei duc cadourile mele în lume fără să-și propună asta. Le duc în felul în care se întorc acasă. În conversațiile pe care le au. Le duc în deciziile mici sau mari pe care le iau. Așa ajunge munca mea mai departe.Eu îi răsplătesc simplu. Le dăruiesc timpul meu fără să mă uit la ceas, atenția și prezența mea deplină și un spațiu în care nu trebuie să demonstreze nimic. În taberele din India, totul devine clar: oamenii încetinesc fără a se simți vinovați, tac fără stânjeneală sau conversează cu nesaț. Acolo, magia nu se explică. Se trăiește.
Dacă afacerea ta ar fi un brad de sărbători, cum ai împodobi-o, ce globuri i-ai alege, ce cadouri ai pune sub ramurile ei pentru tine și ce magie ai dărui lumii întregi?
Bradul meu ar avea globuri aduse din călătorii — din Africa, din Argentina, din Peru, Columbia, Chile, Brazilia, din Kerala, din nordul Indiei, din Europa. Din locuri unde oamenii își dau voie să fie simpli și adevărați.Fiecare glob ar purta o amintire dintr-o călătorie: o conversație la răsărit, o tăcere lungă, o revelație mică, dar decisivă, o întâlnire care a schimbat ceva în mine.
La baza bradului aș pune o iesle. Ca să reamintesc oamenilor semnificația Crăciunului și ce sărbătorim, de fapt: Nașterea Mântuitorului Isus Cristos. Un început simplu, smerit, care a schimbat și continuă să schimbe lumea fără zgomot și fără forță.
Sub brad aș mai pune, pentru mine credința, libertatea și creativitatea de a continua să creez tabere transformatoare, fără să le grăbesc și fără să le diluez.
Pentru ceilalți, aș pune o invitație: să iasă din ritmul cunoscut și să se lase atinși de o experiență unică, care le poate schimba viața în bine.
Am convingerea că dăruiesc magie lumii în fiecare zi — printr-un simplu zâmbet, printr-o conversație cu sens sau printr-o experiență înălțătoare, așa cum sunt taberele mele în India.
Când te simți înzăpezită de facturi, cum te încălzești?
Mă încălzesc întorcându-mă la limbajul secret al inimii, al corpului și la sens. La mers, la respirație, la lucrurile simple care nu costă nimic, dar aduc stabilitate — ca o pătură pusă pe umeri.De multe ori, mă încălzesc amintindu-mi de taberele din India. Acolo, viața îți arată foarte clar că nu ai nevoie de mult ca să fii bine. Ai nevoie de prezență, de conștientizare, de iubire, de implicare, de creativitate — toate gratuite.
Îmi amintesc oameni care merg încet, care respiră adânc, care se opresc la o ceașcă de ceai și simt că e suficient. Îmi amintesc copii indieni din zone sărace, care aleargă desculți și par cei mai fericiți copii din lume. Îmi amintesc femei din Himalaya, cu mulți copii acasă, care lungesc ciorba de linte ca să ajungă pentru toți, și cum zâmbesc ele, încălzindu-se la o cană de chai masala.
Aceste amintiri mă ajută să nu confund presiunea financiară cu valoarea mea sau a muncii mele.
Și mai fac ceva: îmi ascult intuiția și îmi asum propriul adevăr, chiar și atunci când doare. Fără dramă, fără negare. Asta e forma mea de foc interior.
Ce ai cerut Moșului pentru tine anul acesta și cum crezi că magia Crăciunului te va umple de energie pentru anul următor?
Anul acesta i-am cerut Moșului răbdare, implicare și claritate. I-am cerut ritm, să pot merge înainte fără să mă grăbesc, și să întâlnesc oamenii potriviți — mai ales pe cei care au nevoie de coachingul meu și de taberele mele. I-am cerut să mă ajute să duc mai departe taberele culturale din India cu aceeași grijă și cu aceeași dorință arzătoare de a-mi împlini menirea: aceea de a susține oameni în momente delicate din viața lor.Pentru mine, magia Crăciunului e simplă și vie. Isus se naște, an de an, și pentru mine. O naștere care mă luminează. Credința în Dumnezeu îmi dă energia pentru anul care vine. El îmi arată calea — inclusiv pentru tabăra pe care o organizez în martie 2026, în zona creștină a Indiei, în Kerala. Pe muntele Golgotha al Indiei și în comunitățile fondate de Sfântul Toma, Apostolul care a ajuns acolo în anul 52 d.HR, simt că pașii mei se așază firesc. Nu ca într-un proiect, ci ca într-o chemare. Așa merg mai departe: cu încredere, curiozitate și bucuria de a mă lăsa în mâinile lui Dumnezeu.
Ce ți-ai propus să aduci nou în afacerea ta în anul care vine și ce ai vrea să îmbunătățești atât în afacere, cât și în viața ta?
În anul care vine, în afacerea mea, creez mai mult spațiu.Spațiu pentru încetinire. Pentru ascultare. Pentru integrare. Pentru respirație. Pentru transformare. Spații în care oamenii se simt în siguranță să fie cine sunt.
Aduc inovație și creativitate.
Aleg să susțin oamenii nu doar în momentele intense, ci și după ele. Mă interesează ce se întâmplă când liniștea se așază, când experiența cere timp ca să se transforme în viață trăită.
În viața mea, fac aceeași alegere. Renunț la „trebuie” și ascult mai atent ce simt că e potrivit. Îmi dau voie să trăiesc cu mai multă blândețe și adevăr. Aduc zâmbete și magie. Aduc și mai mulți bani, cu siguranță.
Într-un cuvânt, aduc abundență.
Pentru mine, abundența nu înseamnă acumulare, ci libertate.
Posibilitatea de a crea o infinitate de soluții și perspective în viață. O stare de maturizare și expansiune continuă, în care apar mereu noi posibilități și în care știu că, chiar dacă dăruiesc tot ce am, viața va aduce mai mult.
Lasă-ne o urare pentru noul an
Vă doresc un an în care să vă ascultați corpul, ritmul și adevărul interior.Un an în care să definiți, pentru voi, ce înseamnă abundența și să o trăiți cu adevărat.
Un an în care să creați ceea ce vă doriți adânc în inimă.
Un an de călătorii — în lume și în voi — și de experiențe care vă reamintesc, cu blândețe, cine sunteți.
Să iubiți nu doar ceea ce vă doriți, ci și drumul care duce acolo. Să fiți răbdătoare și fidele adevărului vostru.
Crăciunul trăiește în fiecare zi pe care o primiți.
Despachetați-o cu grijă. Mulțumiți. Zâmbiți.
La mulți pași conștienți înainte!
Ne spui acum și o poveste de Crăciun pe care o îndrăgești?
Nașterea Mântuitorului Cristos ne învață să deschidem ochii. Ne scoate din locul îngust în care vedem doar materialul și ne invită să vedem cu adevărat.În "Noaptea Sfântă" a Selmei Lagerlöf, bunica spune simplu:
„Cum mă vezi și cum te văd.”
Nu ca o întrebare, ci ca o chemare. Să privim viața așa cum este, nu prin poveștile pe care ni le spunem ca să mai amânăm trezirea.
Iosif pleacă să caute foc ca să-și încălzească pruncul și soția.
Merge hotărât, și nimic nu îl poate opri.
Câinii nu mușcă. Oile nu se sperie. Bâta nu lovește. Focul nu arde.
Pentru că atunci când mergi cu inima trează și cu iubirea înainte, lumea însăși îți face loc. Iar când vedem dincolo de iluzii, miracolul vieții începe să se manifeste în noi — în gesturi mici, în alegeri simple, în felul în care suntem prezenți.
Nu e nimic solemn aici. E doar viața, văzută cu ochii deschiși.
