
Ghidez cu bucurie femeile în a se regăsi cu acele laturi ale lor care le aduc mai aproape de ceea ce înseamă acasă pentru ele, de ceea ce înseamnă acceptare, calmitate, bucurie de viață, sănătate fizică, emoțională și energetică, relații fructuoase și benefice cu femeile dar și cu masculinul, vindecând, transformând, aducând în acceptare și iubire și celelalte părți, care nu simt că sunt încă toate acestea.
Susțin și ghidez femeile în procese profunde și complexe de grup create de mine, în sesiuni individuale și în procese individuale profunde de vindecare, echilibrare, transformare. Tot ceea ce creez și susțin este ghidat de elementele naturii, de sacralitate, de ancestralitate, de spiritul și sufletul meu, de Sursa a tot ce este.
Am creat procesul de vindecare a pântecului Mă vindec Mamă, mă vindec Bunico – ediția a 6-a în 2023, programul de feminitate Femeia, cântecul, inima, pântecul – Acasă la Femeia din mine, și lansez toamna aceasta încă un proces profund, de reactivare a abilităților și darurilor în femeie, de asumare conștientă a căii ei de magician și vindecătoare pentru ea, pentru neamul ei, pentru omenire.
Susțin femeia asumată, deschisă, conștientă în a se vindeca și echilibra emoțional, în a se transforma, în a reveni înapoi la esența ei feminină, înapoi la energetica feminină, în a echilibra din interior energiile feminină și masculină, în a se reconecta cu elementele naturii sacre, în a le înțelege și integra în ființa ei.
Susțin procese de vindecare a rădăcinilor și a neamului, de reconectare cu arborele genealogic, de vindecare a relației cu părinții, deprogramări mentale, vindecări și echilibrări emoționale, în stilul meu propriu și unic, prin metode descoperite în mine intuitiv și șlefuite, sau studiate. Pentru ca suntem un întreg, avem nevoie să integrăm toate aspectele noastre, nu doar partea energetică, de aceea lucrez cu femeile pe toate planurile, includem planurile mental, emoțional, și planul energetic, toate acestea reflectând în viața femeii și în planul ei fizic: sănătate, abundență, bucurie de viață, relații armonioase, și ușurința în a manifesta ceea ce își dorește.
Investesc constant în creșterea și dezvoltarea mea, în primul rând pentru mine, iar acest fapt ajută și susține și femeile care aleg să crească odată cu mine. Lucrez preponderent online cu femei din toată lumea, dar și fizic lângă Craiova sau în evenimente pe care le susțin prin țară. Am venit cu un mare vis acasă în România, care este mai mult decât un vis, este chemarea sufletului meu, și anume, de a susține retreaturi și conectări fizice cu femeile dragi, iar acest vis devine realitate în luna septembrie, cu primul meu retreat în România.
Aduc în procesele mele magia mea și susținerea ancestralității, Focul sacru, Apa, Aerul și Pământul, străbunii, spiritul și sufletul, esența sacră, divinitatea, iubirea.
Te invit cu inima deschisă într-un spațiu de siguranță cum poate nu ți-ai imaginat până acum că poate fi prin intermediul spațiului online mai ales. Te invit să te împuternicești, alegând propriul tău proces transformator.
Te invităm să ne spui câteva lucruri despre tine: cine ești și cum ai ajuns să îți construiești propria afacere?
Sunt Ely Curcă, femeie, suflet, spirit, conștiință. Sunt terapeut energetic, hipnoterapeut, autoare de cărți, și ghid de feminitate pentru femeia conștientă, dispusă să integreze umbrele, pentru a accesa darurile și magia cu care a venit aici. Viața m-a adus înapoi acasă la rădăcini după 15 ani, și înapoi acasă în inimă și în pântec, după mulți ani de experimentări diverse. Sunt fiică, soră, soție, mamă, prietenă, și viata mea a fost condusă de inerție mult timp, ca a noastră a tuturor, până la trezirea spirituală și până la a conștientiza că sunt mult mai mult decât acest corp fizic. A fost nevoie să parcurg calea mai dificilă, pentru a-mi afla puterea, și să experimentez tot felul de dezechilibre fizice și emoționale, pentru a ajunge la auto-vindecare. Odată intrată pe calea sufletului meu, totul este de atunci atât de intens, de provocator, și de fascinant pentru mine, pentru că trăiesc conștient, și îmi aleg de acum experiențele, ghidată, conectată la spiritul, sufletul meu, la Sursa a tot ce este. Le înțeleg altfel, așa cum am înțeles și integrat că totul are o cauză emoțională și energetică, și rădăcini mult mai profunde și mai subtile decât percepem la prima vedere. Am învățat în tot acest proces conectarea profundă cu corpul meu, ascultarea mesajelor lui și ascultarea mesajelor naturii, am învățat să echilibrez în mine energia masculină și feminină, și aduc și femeilor ceea ce eu am integrat și știu că funcționează, pentru că îmi știu misiunea și calea, și merităm să ne bucurăm de o viață împlinită și sănătoasă.Sunt o femeie în continuă descoperire și devenire de sine, și ghidez cu bucurie femeile în a se regăsi cu acele laturi ale lor care le aduc mai aproape de ceea ce înseamă acasă pentru ele, de ceea ce înseamnă acceptare, calmitate, bucurie de viață, sănătate fizică, emoțională și energetică, relații fructuoase și benefice cu femeile dar și cu masculinul, vindecând, transformând, aducând în acceptare și iubire și celelalte părți, care nu simt că sunt încă toate acestea.
Cum ți s-a schimbat modul de a gândi de când ai devenit antreprenoare și în ce fel te-ai reinventat pe acest parcurs?
S-au schimbat multe, de la gestionarea timpului, până la creșterea încrederii de sine, acest sentiment de împuternicire, și, deși sunt într-un continuu proces de învățare pe toate planurile, și deși drumul este unul cu extrem de multă muncă, mă cunosc pe mine, și învăț să îmi ascult și să îmi urmez ritmul interior, chiar dacă nu de fiecare dată, dar din ce în ce mai mult.Dacă ai avea la dispoziție un strop de magie – acel ‘praf de zână’ – ce schimbare miraculoasă ai aduce afacerii tale?
Se produce deja, cu primul meu retreat din septembrie, la un an și ceva de la revenirea în țara mamă. Mă folosesc de magie și de praful de zână, și asta aduc și în viețile femeilor, a celor care își asumă propriul proces de transformare.Ce principii stau la baza afacerii tale și cum influențează acestea relațiile cu angajații și colaboratorii?
AutenticitateaIntegritatea
Blândețea si iubirea pentru oameni si suflete
Empatia
Perseverența
Asumarea
