Prime Learning SRL oferă cursuri certificate în domeniul resurselor umane și salarizare recunoscute internațional.
Avem o echipă de experți, ce au peste 15 ani experiență în domeniul resurselor umane și au experiență masivă pedagogică.
Împreună am creat cursurile și seminariile cu scopul de a-ți oferi informații corecte, valoroase și o ghidare legislativă sănătoasă. Spețele și problemele apărute în practică le vei rezolva legal cu un minim de efort.
Te invităm să ne spui câteva lucruri despre tine: cine ești și cum ai ajuns să îți construiești propria afacere?
Mă numesc Ioana Purcaru și dintotdeauna am considerat că am o imaginație bogată necesară într-o afacere. Iar de curând mi-am dat seama că doar în propria afacere mă pot dezvolta complet și continuu.Sunt o femeie de 30 de ani, proaspăt antreprenoare, mamă a unui băiat de 2 ani, soție și iubitoare de animale.
Ca să vă răspund la întrebarea "de ce am devenit antreprenoare" trebuie să mergem un pic în trecut.
Am lucrat în departamente de resurse umane și salarizare din 2014 iar din 2016 am început să predau legislația. Ador domeniul și îmi place enorm să lucrez cu legislația complicată, îmi vine natural să fiu formator, consultant și să rezolv probleme complicate.
La ultimele locuri de muncă mi-a fost îngrădită gândirea asa că atunci când m-am suspendat pentru creșterea și îngrijirea copilului mi-am dorit ca după 2 ani să pot să fac altfel lucrurile.
Pe parcursul suspendării firma la care eu țineam cursurile certificate de Inspector Salarii, Manager Resurse Umane și Inspector Resurse Umane mă tot suna pentru a relua contractul de colaborare.
Văzând că tot sunt sunată, soțul meu deranjat de insistențele lor mi-a propus să deschis eu o firmă și să fac ceea ce îmi place, în condiții propice mie.
Eu am devenit antreprenoare datorită soțului meu și îi sunt recunoscătoare.
Cum ți s-a schimbat modul de a gândi de când ai devenit antreprenoare și în ce fel te-ai reinventat pe acest parcurs?
S-au schimbat percepțiile mult și acum știu că cei ce au succes îl au datorita acțiunilor zi de zi, nivelului înalt de performață și răbdării.Am un citat preferat care mă ajuta sa privesc imaginea în ansamblu: "A river cuts through rock not because of its power, but because of its persistence."
Mai este ceva schimbat, eșecul sau greșelile nu le mai percep ca pe ceva negativ, sunt puncte de plecare spre o nouă încercare. Drumul spre succes este pavat cu greșeli.
Dacă ai avea la dispoziție un strop de magie – acel ‘praf de zână’ – ce schimbare miraculoasă ai aduce afacerii tale?
Nu vreau minuni, poate un strop de noroc. Desigur că îmi doresc să ajungem în top dar vreau să știu că am ajuns acolo datorită muncii și calității serviciilor oferite.Dacă as avea praf de zâne l-as folosi probabil pentru creșterea organică pe google și pentru optimizarea SEO a site-ului.
Ce principii stau la baza afacerii tale și cum influențează acestea relațiile cu angajații și colaboratorii?
Baza afacerii stă pe 3 piloni, pe 3 valori ce ne ghidează toate acțiunile.1. RESPECTUL :
Cursanții sunt încurajați să pună întrebările fix în timpul predării, astfel calitatea întrebării și
valoarea răspunsului rămân la cote înalte. Orice nelămurire apărută la momentul oportun ajută cel puțin alți doi cursanți, ceea ce se propagă în timp asupra altor sute de salariați.
Formatorii noștri sunt pregătiți pedagogic să vă asculte activ, să sumarizeze întrebarea avută și
să ofere un răspuns avizat, pe loc.
Mai mult decât orice respectăm cursanții și ne dorim ca ei sa aducă plus valoare la locul de muncă.
2. DEZVOLTAREA CONTINUĂ
La cât de des de schimbă legislația este greu să ții pasul cu toate modificările.
Problema este că în domeniul resurselor umane, o simplă decizie neinformată poate să afecteze 350 de salariați.
Pentru că vrem să îmbunătățim viețile angajaților dar și a specialiștilor HR avem câteva propuneri:
-Seminarii online de perfecționare;
-Cursuri online de calificare și specializare;
-Discuții de dezbatere a legislației;
-Newsletter cu modificări legislative.
3. PROFESIONALISMUL
Profesioniștii noștri, deși aplică metodologia, tactica și strategia Prime Learning, aduc totodată aportul personal și particularitățile comportamentale valoroase pentru cursanți. Cursurile noastre au standardul ridicat datorită cursanților de calitate cu care lucrăm.
Ce obiceiuri ai pentru a-ți susține dezvoltarea personală și de ce crezi că este important să nu te oprești niciodată din învățat?
Lucrez de un an deja la disciplină, este un proces lung și neplăcut câteodată dar observ câteva îmbunătățiri în viața personală.Care sunt micile bucurii care te relaxează, ce te face să râzi sau să te întristezi și, dacă ar fi să schimbi ceva la tine, ce ai vrea să transformi?
Urmăresc online câteva cursuri pentru setarea mentală specifică antreprenorilor, mini video-uri de marketing și cel mai des de cursuri de parenting.Știm că viața de antreprenoare este plină de hopuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Trebuie sa te înarmezi cu răbdare, cu oameni care să te susțină indiferent de rezultate, cu multă voie bună și încredere în afacerea ta.Eu recomand găsirea unei comunități, a unui coach eventual pentru a trece mai repede peste hopuri.

