NUMAI TU POȚI! Pentru că, nu-i așa, nimeni nu poate face ceva în locul tău. Să fii împuternicit și să-ți conduci viața înseamnă totul.
Ceea ce facem noi la NUMAI TU POȚI este să adăugăm valoare copiilor și tinerilor și să inspirăm părinții să le transmită mesaje precum „POT”, „REUȘESC”, „SUNT IUBIȚI”, chiar și atunci când greșesc, FĂRĂ să-i eticheteze, să-i compare sau să fie lipsiți de fermitate în fața lor. Facem asta prin scrierea și editarea de cărți cu povești de dezvoltare personală pentru copii și părinți, prin organizarea și facilitarea de programe de creștere personală și alte activități educaționale.
Eu sunt Adriana Zamfir, un om minunat și extraordinar, în plin proces de creștere personală, facilitator de programe de dezvoltare personală, autor de povești la NUMAI TU POȚI, coach, trainer, speaker certificat John Maxwell Team.
Dacă am putea povesti la o cafea despre nașterea și creșterea afacerii tale ce ai vrea să îmi povestești?
NUMAI TU POȚI s-a născut ca o picătură magică, care face diferența. Atunci când crezi că Dumnezeu este iubire, însă în lume este atâta nedreptate și suferință, atunci când știi că poți, dar ceva te împiedică (credințele limitative despre lume și despre viață) cauți răspunsuri, te cauți pe tine și scopul pentru care ai venit pe acest pământ, vezi ce poți schimba la tine și la gândirea ta și cum poți să îți creezi realitatea în mod intenționat. Nu e ușor, dar este posibil.Când m-am întrebat ce îmi place mie cu adevărat să fac, răspunsul a fost: cărțile, în special cărțile pentru copii - am lucrat în și pentru câteva edituri mari din București - și dezvoltarea personală (cu ajutorul analizei tranzacționale m-am deblocat din viața mea). Le-am îmbinat și s-a născut NUMAI TU POȚI.
Cum vezi omul din spatele afacerii? Cum ar trebui sa fie el?
Să fie aliniat (ceea ce gândește = ceea ce spune = ceea ce face) și să se dezvolte continuu.Ținând cont de Legea pragului limitativ, este nevoie să mă cresc pe mine, ca să-mi crească și afacerea, altfel se lovește de limitările mele și rămâne pe loc, indiferent de potențialul din piață.
Ai fost vreodată bolnavă? Cum ai administrat activitatea firmei atunci?
Sunt sănătoasă, nu am întâmpinat probleme de sănătate.Știm că viața de antreprenoare și cea de familie este plină de suișuri și coborâșuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Să schimbe mindsetul atunci când pornește la drum, să caute mentori care sunt deja acolo unde ea vrea să ajungă, să învețe de la ei și să nu facă presupuneri. 🙂Ce îți sugerează ție hashtagul #LunaRoz?
Împlinire (luna plină), energie, sensibilitate și vulnerabilitate.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată