Am devenit Coach după ce am fost eu însumi client în coaching timp de 2 ani.
Salturile personale și profesionale pe care le-am făcut în tot acest timp mi-au fost catalizator.
Mi-am dorit și îmi doresc ca și alte femei să își depășească blocajele, să își învingă fricile și să vindece trecutul pentru a putea progresa spre ceea ce își doresc.
Despre asta este afacerea mea – depășirea blocajelor, vindecare și, în final, progres.
Știm că viața de antreprenoare și cea de familie este plină de suișuri și coborâșuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Fără așteptări, dar cu intenție clară.Și să fie blândă cu ea, să nu se biciuiască singură atunci când 'eșuează'.
