RENERG SRL, este un StartUp înființat în 2015 prin intermediul unui grant pe fonduri europene în valoare de 25.000 euro.
Principala activitate este de consultanță și intermediere sisteme de energii regenerabile. Ulterior, activitatea s-a diversificat prin adăugarea unui alt serviciu și anume: consultanță, elaborare și implementare proiecte cu finanțare nerambursabilă (fonduri europene, granturi naționale, fonduri norvegiene etc).
În toți acești ani, am realizat și implementat un număr de peste 100 de proiecte derulate cu succes.
De asemenea, ofer servicii și produse educaționale în sfera celor două domenii.
Ce obiective ai pentru acest an?
Să îmi cresc piața de desfacere prin networking. Să fiu mult mai prezentă în mediul online. Și să îmi cresc veniturile.Obiectivele pentru anul acesta sunt construite SMART sau SMARTER?
SMARTCare crezi că ar trebui să fie modificările pe care să le aducem în stabilirea obiectivelor de business pentru anul acesta?
Sustenabile: mediu, social și economic.Cât de flexibilă și adaptabilă vrei să fii?
Mă adaptez în orice situațieCare sunt proiectele tale de viitor?
Să creez comunitate care să investească și să se dezvolte cât mai mult din punct de vedere al soluțiilor verzi. Și cel mai important să își dezvolte business-urile cu ajutorul fondurilor europene.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată