Hello, doamnă de poveste!

Când crezi că viața ți se năruiește, de fapt ți se dă șansa să renaști!

Am fost în punctul acela în care am crezut că viața mea urma să se termine a doua zi. Și am fost și în acela în care am decis să-mi folosesc aptitudiniile pentru a îmbrățișa oportunitatea șansei de a renaște.

Sunt Life&Business Reset Skills Trainer (acreditat în UK unde conduc și o academie de dezvoltare personală, cu accent pe Essential Skills), Consilier Dezvoltare Personală, specialist în comunicare și relații publice.

De mai bine de 15 ani lucrez cu tineri și adulți, ghidându-i prin cursuri, training, mentorat să-și descopere pasiunile și să-și dezvolte abilitățile necesare valorificării potențialului. 

Cel mai neașteptat client al meu, adult, am fost EU 🙂

În 2020 mi-am folosit abilitățile predicate de atâția ani, în special creativitatea prin storytelling, problem solving și reflecția în slujba celei mai mari provocări a vieții mele – cancerul la sân. Am decis atunci că cel mai benefic lucru pentru vindecarea mea este să creez o poveste în jurul fiecărui moment, trăire, sentiment sau necunoscută. Să-mi schimb modul de a gândi, vorbi, acționa.

Este fascinant cât de ușor putem trece peste provocările vieții, oricât de sumbre ar fi acestea, atunci când avem cunoștințele și atitudinea necesare.

Totul depinde de noi cum dorim să acceptăm ceea ce se întâmplă și cum abordăm și acționăm pentru adresarea lor. Sună neverosimil, dar trebuie doar să Înțelegi și Trăiești!

Eu am ales să fiu creativă! Și asta fac în toate aspectele personale și profesionale ale vieții mele.

Nu, nu știu să pictez, nu croșetez, nu amenajez, deși mi-ar plăcea.

Știu să gestionez gândurile, să-mi liniștesc mintea și să creez din ceva negativ o multitudine de altceva-uri pozitive.

Cu alte cuvinte, să schimb percepția asupra modului de acționare prin acțiuni relevante, care să formeze realitatea și prezentul pe care ni le dorim, într-un echilibru cât mai bun.

Așadar, dragă, doamnă de poveste, tot ce te îndemn și pe tine să faci este: Înțelege și Trăiește!

Iar dacă ai nevoie de ajutor pentru a înțelege și pentru a găsi metodele și tehnicile de a trăi viața pe care ți-o dorești, nu ezita să mă contactezi! Să participi la sesiuni de training, cursuri sau evenimente pe care le organizez de-a lungul anului.

Sau să citești cartea mea „Renașterea” mărturie a faptului că atunci când suntem jos, stă în puterea noastră să ne ridicăm și să strălucim. Avem nevoie doar de cunoaștere! 

Dă-ți voie să te cunoști și să te dezvolți! Te aștept la cursurile mele, fizic sau online.

 

Fii bucuria din viața ta! 

Te îmbrățișez! 

Veronica

 

Mai multe despre mine

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image

100+ instrumente gratuite pentru antreprenori