Cristina Ursu, absolventă a Facultății și Masterului de Psihologie, cu experiență profesională de peste 15 ani (în varii companii internaționale și corporații de renume) și Trainer de peste 10 ani în lucrul cu adulții, specializată pe zona de Public speaking, Storytelling, Train the Trainers și Orientare în Carieră.
Pasionată de dezvoltare și învățare, m-am certificat GCDF Coach de carieră și sunt de asemenea Trainer autorizat.
Pentru zona de Leadership mă recomandă experienta de peste 7 ani în zona de management atât pentru echipe angajate cât și pentru echipe de voluntari. Am coordonat echipe în arii precum servicii clienți, IT, recrutare , cât și în zona de training, ocupându-mă în mod activ de formarea și pregătirea tuturor trainerilor noi din echipă.
În prezent sunt în formare în Terapie Cognitiv-Comportamentală și în timpul liber joc în piese de teatru unde îmi exersez constant abilitățile de body language, inteligență emoțională, vorbit în public și cursivitate în discurs.
Nu în ultimul rând, am făcut parte din echipa TEDx Obor unde m-am ocupat de pregătirea celor 13 speakeri ai primei ediții, iar în prezent sunt co-organizator TEDx Băneasa și În Tandem.