
Grup de Transformare este un concept de lucru într-un grup de persoane care se reunesc pe o temă comună, având valori și obiective similare.
Grupul este moderat de un facilitator iar formatul de lucru poate fi tip mastermind (studiu de carte), workshop (atelier de lucru pe o temă anume), coaching & mentorare de grup pentru carieră/business sau evenimente offline (workshops, retreats) în țară sau în afara țării.
Viziunea mea, ca și creatoare a acestui concept, este de a aduce împreună oamenii care vor să evolueze atât personal cât și profesional, să trăiască o viață și carieră cu SENS, descoperindu-și pas cu pas scopul/misiunea personală în viață și trăind cu bucurie în propriul stil, din vocație.
Văd o lume transformată prin puterea iubirii, a energiei benefice și a compasiunii, valori care mă definesc și pe care mă străduiesc să le trăiesc zi de zi.
În ce domeniu activezi și de cât timp?
De când mă știu activez în domeniul ... oamenilor. Sună ciudat, așa este? Mai exact, al dezvoltării oamenilor pe plan personal & profesional, al educației non-formale. Am început în 1997 ca și ghid de turism și după 23 ani, în plină pandemie, mi-am transformat cariera la 360 grade, certificându-mă în echipa internațională Maxwell Leadership ca și trainer, coach & speaker. Nu știam atunci ce va urma însă ... vocația mea m-a urmat pe mine. Am devenit ghid de transformare personală.Ai simțit în vreodată că trebuie să te reinventezi și de ce?
M-am reinventat de 3 ori până acum și de fiecare dată nu a fost un mod intenționat de a o face, ci în urma unor provocări în plan personal și profesional.Prima reinventare a fost în 2009 printr-o restructurare după aproape 10 ani de lucru într-o companie multinațională, în care mă simțeam ca într-o familie și dintr-o dată mi se spune "nu mai avem nevoie de serviciile tale", în plină criză economică ... A fost un șoc, efectiv crescusem în compania aceea încă de când eram studentă și totul se năruia într-o clipă.
Însă am înțeles mai târziu sensul acestei experiențe. M-a adus către întrebarea "Mie ce îmi place cu adevărat să fac?" și atunci am realizat că îmi plăcea să lucrez în turism, ca și ghid, agent de turism sau poate chiar în vânzări. Visul pe care nu mi-l îndeplinisem în multinațională din lipsă de ... experiență.
Și de la o idee la realizarea ei au trecut doar 4 luni, după 30-40 interviuri pentru diferite roluri aveam rolul de Sales Account Manager în una din cele mai mari companii de turism în februarie 2010. A fost începutul etapei "lucrez și câștig din ceea ce îmi place".
A doua reinventare a fost atunci când, după 7 ani de roluri în vânzări în turism mi-am dorit propria agenție de turism, să devin antreprenoare. Și de la dorință la realizare a fost doar o ... recomandare către o persoană care era în domeniu de peste 20 ani și cu care am început în 2017 un parteneriat, o nouă agenție de turism în București pe care aveam să o dezvolt până ... a venit pandemia din 2020 și altă criză economică și medicală, care a oprit totul în turism.
După 3 ani în care construisem împreună o echipă, un portofoliu de clienți și ajunsesem la acel "punct de început de profitabilitate" eram nevoite să punem stop proiectului comun.
A fost momentul în care din nou, șocată de tot ce se întâmpla, m-am întrebat "Și acum ce fac? Credeam că voi dezvolta agenția pentru totdeauna...". Nici de data aceasta nu a fost întâmplător pentru că am reflectat asupra evoluției mele profesionale în cei 3 ani și deși domeniul îmi plăcea, ceva totuși nu se lega ... Am revenit la întrebarea "Mie ce îmi place cu adevărat să fac?". Și răspunsul a venit atunci când am înțeles că ceea ce mă motiva cel mai mult era să ghidez oamenii în călătorii, să îi văd încrezători, fericiți, mulțumiți, bucuroși și în echipa pe care o conduceam în agenție eu asta mă străduiam să fac, să am o influență benefică în viața lor. Să nu fie doar despre cifre, ci despre dezvoltarea lor și a companiei în același sens.
Iată că și a 3-a reinventare a venit cu o provocare, de a schimba cu totul domeniul de la zero ... astfel am intrat în domeniul dezvoltării personale, al comunicării și al leadership-ului urmând exemplul mentorului meu principal, John Maxwell. Astfel am format un prim grup mastermind (studiu de carte) pe baza cărții sale "Dă sens vieții", în plină pandemie în octombrie 2019, după ce trecusem prin experiența Covid și imi găseam eu SENS-ul, scopul în viață, să ghidez oamenii în călătoria lor unică spre sinele și vocația lor.
Astfel, în martie 2021 se "năștea" al 2-lea "copil", firma ANAIS Education S.R.L., cu scopul de a crea programe de transformare personală și profesională prin conceptul Grup de Transformare prin comunicare.
Pentru mine reinventarea nu a venit cu "trebuie" ci cu "vreau să aflu DE CE și care e sensul a ceea ce mi se întâmplă". Și am aflat! SENS-ul era să îmi descopăr și trăiesc VOCAȚIA.
Ai acceptat cu brațele deschise ideea de noi oportunități în afaceri și ai profitat la maxim de ele?
Aceasta este o întrebare închisă și răspunsul este DA! DA! Am deschis mintea, sufletul spre tot ceea ce venea spre mne și am îmbrățișat orice oportunitate, colaborare, parteneriat a venit spre mine din 2021 încoace. Deși am făcut și greșeli și au fost unele eșecuri, am învățat lecții importante în antreprenoriat și am realizat că etapa cu agenția de turism doar mă pregătea pentru ceea ce urma.Împărtășești din cunoștințele tale de viață și afaceri cu angajații, colaboratorii, clienții tăi dar și cu copii tăi? Cum faci asta?
O întrebare foarte bună. Am aflat CINE SUNT EU într-un proces de ani de zile de căutări și am înțeles că unul din principiile care îmi ghidează viața și cariera este "Conduc prin puterea exemplului în viață & business". Cum fac asta? Testez eu mai înainte orice curs, fișă de lucru, exercițiu, carte, produs, serviciu, informație ... și după ce am rezultate, ofer celorlalți din cunoașterea și experiența mea personală & profesională. Căci am înțeles că dacă aș oferi doar din cunoaștere, informații avem acum peste tot online și offline și nu ar fi de valoare intervenția mea.Atunci când creez un workshop, webinar, mastermind, retreat, includ în acel spațiu energia mea, expertiza mea, tehnicile și practicile care mi-au adus mie o stare de bine sau beneficii în viață & business și îi ghidez pe participanți să pună în practică tot ceea ce creăm împreună, pentru a avea rezultate. Ofer din ceea ce eu SUNT în primul rând și din ceea ce eu AM, către persoanele care VOR să facă o diferență în viața lor și în lume.
Băiețelul meu care împlinește anul acesta 12 ani, abia începea școala când și eu începeam propriul business. Văzându-mă pe mine că susțin Masterminds online, a vrut și el să facă cu copiii de vârsta lui, așa că l-am susținut și pentru că eram nevoiți să lucrăm/învățăm doar online în 2020.
Am lucrat împreună pe cartea "Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale" și am adaptat-o pentru copii cu vârste între 6-10 ani, inventând 15 povești cu animale pe care le citeam împreună în "Clubul iubitorilor de animale pentru copii", în întâlniri online pe Zoom, în care copiii interpretau cu ghidarea lui George fiecare poveste. A fost o etapă frumoasă, de care îmi amintesc cu nostalgie ...
Ce înseamnă „magie în antreprenoriat” și cum aplici magia în afacerea ta?
Părerea mea este că fiecare dintre noi suntem magici într-un mod divin, prin Creația Lui Dumnezeu. Atunci când ne-am aflat scopul/sensul/rostul/vocația (cum vrea fiecare să îi spună), noi creăm prin CINE SUNTEM acea..."magie", pentru că în fiecare zi vin către noi situațiile și persoanele de care noi avem nevoie și este un schimb reciproc."Magia" mea este să îmi urmez în fiecare zi INTUIȚIA, acel dar minunat pe care Dumnezeu ni l-a dăruit fiecăruia dintre noi, însă pe care nu îl folosim la adevărata sa valoare. Eu am ales să îmi dezvolt această abilitate intuitivă și creativă în viață & business lucrând zi de zi cu oamenii în sesiuni 1 la 1 și/sau de grup.
Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o în ultima perioadă?
De câțiva ani buni citesc doar cărți de dezvoltare profesională & personală, pe mai multe planuri: comunicare, vânzări, leadership, dezvoltare de business online și evoluție spirituală, sănătate mentală & emoțională, lucrul cu subconștientul, cu energia, pentru a înțelege interconectarea dintre suflet & trup, care creează acea stare de bine, de A FI, din care un business se poate conduce cu bucurie și ușurință, în stilul unic, cu intenția de a lăsa o moștenire întregii lumi.O să vă ofer câteva recomandări de cărți care au avut un impact în viața și afacerea mea
John C. Maxwell
- Dă sens vieții, pentru cei care sunt în căutarea sens-ului/vocației lor, unei meserii cu bucurie
- Cele 21 legi supreme ale liderului, pentru cei care vor să știe să se conducă cu scopul de a-i conduce pe alții, de exemplu manageri de echipe, antreprenori/soloprenori, directori, etc.
- Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale, pentru oricine vrea să evolueze personal
Dr. Joseph Murphy
- Puterile subconștientului-cum să îți extinzi abilitățile subconștientului, pentru cei care vor să înțeleaga DE CE li se întâmplă ceea ce li se întâmplă și cum pot schimba tiparele vechi
James Clear
- Atomic Habits, pentru cei care vor să găsească o cale ușoară și eficientă de a-și forma obiceiuri bune, care să servească obiectivelor lor personale & profesionale
Gary Chapman
- Cele 5 limbaje ale iubirii, care ne ajută să înțelegem cât de diferiți suntem și ce nevoi unice avem fiecare și care ne ajută atât în cuplu cât și în parteneriate de orice fel să înțelegem cum să comunicăm pe limbajul celuilalt (aici recomand și studiul tipologiilor de personalitate DISC)
BIBLIA, care nu este cea din urmă ci cea dintâi și care imi ghidează viața în timp ce o studiez capitol cu capitol într-un grup de Studiu Biblic creat de una dintre participantele din mastermind-ul Dă sens vieții în 2021, punând în aplicare unul din exercițiile practice propuse de John Maxwell în carte, de a crea un grup de oameni/eveniment care sa se întâlnească constant pe o temă de interes comună. Acum grupul are 35 persoane și e în creștere.
Iată cum orice carte citită dar mai ales trăită alături de alți oameni ne poate transforma efectiv viața. Acesta este pur și simplu ... Grup de Transformare prin comunicare.


