Serul este potrivit pentru îngrijirea tuturor tipurilor de piele, cu precădere a celui matur sau lipsit de vitalitate. Conferă pielii catifelare și luminozitate. Este obținut din ingrediente naturale, preparat la rece din uleiuri și extracte vegetale, cu textură ușoară care favorizează absorbția rapidă. Extractul de Acmella (Jambu), ca o alternativă pentru Botox, denumit și „Botox botanic fără efecte secundare”, este ușor tolerat și eficient pentru atenuarea liniilor de expresie vizibile într-un mod blând și sigur. Parfumul este discret, cu note florale de geranium.
INGREDIENTE: ulei de orez (ORYZA SATIVA BRAN OIL), ulei din sâmburi de caise (PRUNUS ARMENIACA KERNEL OIL), ulei din semințe de rodie (PUNICA GRANATUM SEED OIL), extract de Acmella (CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, SPILANTES ACMELLA FLOWER EXTRACT), vitamina E (TOCOPHEROL, HELIANTHUS ANNUUS SEED OIL), ulei esențial de geranium (PELARGONIUM GRAVEOLENS OIL).
Mod de utilizare: Se agită flaconul înainte de utilizare. Se aplică dimineața și/sau seara, pe pielea curată a feței, gâtului și decolteului, prin masaj delicat.
Termen de valabilitate: 12 luni de la data preparării
Volum: 30 ml
Recomandări: A se evita contactul cu ochii. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Numai pentru uz extern. Nu se utilizează de către persoanele care au alergie la unul dintre ingrediente.
A se păstra la temperaturi de 5-25 ° C, în încăperi curate, uscate, ferite de razele soarelui și de îngheț.
Proprietățile ingredientelor
Uleiul de orez: antioxidant remarcabil, întârzie apariția semnelor îmbătrânirii pielii, reduce ușor petele de vârstă, anticearcăn, activează microcirculația, protejează de efectele factorilor de mediu, potrivit pentru îngrijirea oricărui tip de ten (matur, iritat, devitalizat, asfixic, tern, afectat de roșeață, cuperoză).
Uleiul din sâmburi de caise: revitalizant, regenerator, ușor antiinflamator, potrivit pentru tenul matur, uscat, lipsit de vitalitate și luminozitate, ameliorează mâncărimile și roșeața, consolidează filmul hidrolipidic.
Ulei din semințe de rodie: regenerator, emolient, antioxidant puternic, protejează de efectele factorilor de mediu, previne și corectează ridurile prin îmbunătățirea elasticității pielii, potrivit pentru îngrijirea tuturor tipurilor de ten.
Extract de Acmella: „Botox botanic fără efecte secundare”, stimulează producția de colagen, îmbunătățește densitatea, uniformitatea și fermitatea pielii.
Vitamina E: regenerator și calmant cutanat, antiinflamator, contribuie la buna funcționare a barierei naturale a pielii, protejează pielea de efectele factorilor de mediu, promovează epitelizarea, îmbunătățește elasticitatea pielii.
Ulei esențial de geranium: tonifiant, astringent și purifiant pentru piele, ușor antiinflamator, induce stare de bine.

