În cele aproape 6 luni petrecute în Tanzania în 2019 m-am îndrăgostit până peste cap de femeile pe care le-am întâlnit, de cât de puternice sunt și de cum se sprijină reciproc într-o societate care nu le oferă nici pe departe tot ce au nevoie.
Așa a apărut ideea “iele-sânziene”, o comunitate alcătuită din femei, pentru femei. Un fel de Fight Club, varianta feminină, în care discutăm cu voce tare despre subiecte considerate sensibile sau rușinoase, distribuim conținut menit să informeze, educe și inspire, promovăm produse și servicii etice și utile, lucrăm împreună la soluții pentru a sprijini cât mai multe femei, acoperind o zonă foarte largă de nevoi.
La începutul anului 2020 am finalizat procesul de înființare a Asociației Iele-Sânziene, iar acum este ONG cu acte-n regulă. Momentan am creat un magazin online cu absorbante lavabile produse în România și în curând pregătim ateliere de educație menstruală în școli din medii defavorizate.